Somelierul restaurantului Graf, Vlad Mureșan, a scos trei de Da de la bucătarii de la Masterchef

vladmuresanSurpriză pentru unul dintre jurații de la emisiunea-concurs Masterchef de la Pro TV. Chef Florin Dumitrescu a trebuit să guste din preparatul făcut de un om cu care a lucrat mai demult, după cum el însuși a recunoscut. Este vorba despre clujeanul Vlad Mureșan (foto), cel care lucrează ca somelier la restaurantul „Graf” din Oradea. Specialistul în vinuri a dovedit că știe găti sau că, cel puțin, i-a „nimerit” pe cei trei bucătari extrem de severi (Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea). Rețeta lui, bazată pe ouă cu crutoane, cu cremă de trufe și cu ierburi aromatizate, a fost pe gustul tuturor celor trei chef-i. Marți (19 martie), aceștia i-au dat lui Vlad șorțul care îi permite acestuia să continue în competiția dotată cu marele premiu de 50.000 euro. Mâncare ca mâncare, dar chef Florin a ținut să precizeze că, de acum înainte în Masterchef, ei doi se vor comporta ca și cum nu s-ar cunoaște: „Nu suntem prieteni, iar apelativele vor fi Vlad – chef”. Acesta este al doilea sezon al emisiunii de artă culinară de la Pro TV. De menționat că un alt reprezentant al restaurantului „Graf”, bucătarul-șef Ionuț Lupu, și-a încercat norocul la emisiunea Top Chef difuzat de postul concurent, Antena 1, ajungând până în semifinală.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

48 − 42 =