Şoferul care a spulberat cele patru surori sambătă a fost eliberat


Şoferul care a spulberat patru surori la Oradea a fost eliberat. Uneia dintre fete i-a fost amputat piciorul. După ore bune de audieri, poliţiştii i-au întocmit doar dosr penal pentru vătămare corporală din culpă şi l-au lăsat să plece acasă. Victimele sale sunt acum în spital.
Potrivit dr. Hadrian Borcea, şeful SMURD Bihor şi al Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean, cele două surori au fost transportate pe rând, primul elicopter plecând de pe heliportul spitalului în jurul orei 15, scrie România tv.
Prima pacientă transportată a fost fetiţa în vârstă de 12 ani căreia, în urma accidentului, i-a fost amputată complet gamba stângă. „Medicii din Timişoara au intrat deja în sala de operaţie. Se încearcă reimplantarea gambei”, a declarat dr. Borcea. A urmat apoi sora ei în vârstă de 8 ani, care are fractură de bazin. Cel mai probabil, şi aceasta va avea nevoie de o intervenţie chirurgicală.
Cea mai mare dintre surorile din Sălard, în vârstă de 20 de ani, cu traumatism cranio-cerebral minor şi o contuzie toracică, a rămas internată în secţia de Neurochirugie a Spitalului Judeţean. Adolescenta în vârstă de 14 ani care a suferit doar un traumatism cranio-cerebal minor cu escoriaţii nu a rămas în spital, ea fiind externată.Accidentul s-a produs sambata în jurul orei 12.20. Fetele mergeau pe trotuar, când au fost spulberate de şoferul unui Ford Galaxy înmatriculat în Polonia.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 3 = 2