Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
oct. 10, 2017 Andrei Şandor Actualitate, business 0 1807 vizualizari
An cu multe schimbări în viaţa profesională a Deliei Ungur, cea care a pus pe picioare parcurile industriale ale Municipalităţii orădene. După un recent transfer de la Primărie la „duşmanii” de la Consiliul Judeţean – care aveau nevoie de cineva cu experienţă pentru propriile parcuri industriale aflate în gestaţie -, Ungur schimbă iar macazul. Dar nu pleacă departe: va fi preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) al companiei care gestionează parcurile industriale ale judeţului.
Potrivit celor transmise de forul judeţean, noul director general este Marius Mudura, un economist cu o experiență de 14 ani în managementul din sectorul privat și 3 ani de experiență în administrația publică. De altfel, şi acesta era parte a CA al companiei încă din iunie anul curent.
„Consiliul de Administrație are un rol foarte important în cadrul societății pentru că el stabilește strategia companiei și direcțiile de dezvoltare. Am convingerea că pot contribui foarte mult la dezvoltarea acestei companii și a platformelor industriale pe care le administrează. Pentru mine, această numire reprezintă o ocazie de a-mi pune experiența în domeniul dezvoltării parcurilor industriale în slujba comunităților din județul nostru”, spune Delia Ungur.
În acest moment, după cum arată Adrian Simon, purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean, firma care se ocupă de parcurile industriale bihorene are 6 angajaţi. Pe lângă viitoarele parcuri de la Tileagd şi Săcueni, compania se va ocupa și de administrarea Parcului Științific și Tehnologic, proiect al Consiliului Județean Bihor în parteneraiat cu Universitatea Oradea.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0