Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mart. 09, 2020 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 2079 vizualizari
Primarul Ilie Bolojan a prezentat în conferința de presă de luni, 9 martie, situația principalelor lucrări de investiții derulate în prezent de Primăria Oradea, care generează blocaje în trafic, stadiul acestora și termenele de finalizare.
Una dintre lucrările care generează probleme în trafic, la intrarea dinspre Arad, este extinderea liniei de tramvai. În momentul de față se lucrează pe tronsonul situat între Pârâul Peța și intersecția cu str. Vlădeasa.
Primarul Ilie Bolojan a explicat stadiul lucrărilor: ”Mâine urmează să vină șinele de tramvai. Acestea au o lungime de 25 m. Astfel, până la finalul lunii martie urmează să se termine aceste lucrări, respectiv să fie amplasate liniile de tramvai până la intersecția cu strada Vlădeasa. O altă problemă deranjantă pentru trafic este dezafectarea girației de la intersecția străzii Vlădeasca cu Calea Aradului. În cursul lunii aprilie va fi dezafectată această girație și se va face legătura între liniile de tramvai amplasate de o parte și de alta a girației de pe Calea Aradului, în așa fel încât la finalul lunii aprilie toată linia de tramvai extinsă, de la intrarea pe Calea Aradului și până la Peța să fie finalizată.”
În paralel cu aceste lucrări, în zona Calea Aradului se derulează și lucrări de asfaltare. Pentru finalizarea acestora, va începe în cursul lunii aprilie, înlocuirea rețelei pluviale de pe Calea Aradului. După aceea, în cursul lunii mai va fi frezată toată Calea Aradului și reasfaltată.
Legat de finalizarea lucrării, primarul a spus: ”Estimăm că la finalul lunii iunie, toate lucrările de pe Calea Aradului vor fi finalizate, respectiv linia de tramvai, rețelele de apă pluvială, frezarea asfaltului și așternerea unui nou covor asfaltic, în așa fel încât de la sfârșitul lunii iunie să se circule în condiții bune pe toată Calea Aradului.”
În paralel se derulează și alte lucrări în această zonă. Astfel, înspre intersecția cu centura se lucrează la cele 2 bretele, cea de viraj dreapta înspre Sântandrei și cea de viraj înspre Arad – zona viitorului magazin Hornbach. Și aceste lucrări vor fi finalizate până la finalul lunii iunie.
De asemenea, până la finalul lunii martie va începe reabilitarea totală a străzii Octavian Goga, care trece pe lângă Grădina Zoologică. În principiu, această stradă va fi transformată într-o stradă cu sens unic dinspre Calea Aradului înspre Grădina Zoologică, cu parcări pe partea stângă, înspre case.
”Tot până la finalul lunii iunie trebuie terminate și parcările din spatele blocurilor de pe Calea Aradului. O dată cu finalizarea acestor parcări se va interzice parcarea pe trotuarul de pe Calea Aradului. Astfel, de-a lungul Căii Aradului va fi o alee pietonală și o pistă de biciclete, în așa fel încât să se poată face legătura între pista de biciclete de lângă Peța și cea de pe Oneștilor”, a completat primarul Ilie Bolojan.
În această zonă se lucrează și la Parcul Veteranilor, lucrările urmând să fie finalizate la sfârșitul lunii iulie. Totodată, se lucrează și la asfaltarea străzilor din cartierul Veteranilor, prima stradă care va fi asfaltată fiind Coriolan Pop.
Așadar, din vară și zona laterală Căii Aradului va fi finalizată.
O altă lucrare care creează mult deranj în trafic este lucrarea de lărgire a Podului Dacia și cea de realizare a Pasajului subteran de pe bulevardul Magheru.
Primarul Ilie Bolojan a explicat stadiul lucrărilor: ”Până în momentul de față au fost forați toți piloții dinspre Hotelul Continental, inclusiv piloții de sub B-dul Magheru, iar în prezent se forează piloții dinspre Parcul Traian. Din 374 de piloți au fost forați aproape 300. Până la data de 10 aprilie toți piloții vor fi forați, iar începând cu săptămâna viitoare, una dintre foreze se va retrage din teren. De mâine, se va muta circulația înspre Biserica Albastră, deci înspre centrul istoric, urmând ca firma să intre efectiv la lucrări pe B-dul Magheru, practic se vor începe săpăturile și aici. Estimarea constructorului este că până la finalul lunii martie, grinzile pe jumătate din B-dul Magheru, pe partea dreaptă înspre Aquapark, vor fi deja montate, astfel încât în a doua jumătate a lunii aprilie să se facă armăturile de deasupra acestor grinzi. Estimăm că până la finalul lunii iunie se va putea circula în condiții normale pe acest pasaj”.
În paralel se lucrează la lărgirea Podului Dacia, până la jumătatea lunii aprilie urmează să se asfalteze benzile noi, apoi se vor ridica liniile de tramvai, în așa fel încăt până la final de iunie să se finalizeze lucrările și pe pod.
Stadiul lucrărilor la Parcarea de pe strada Independenței
O altă lucrare care afectează circulația din Oradea este construcția parcării de pe strada Independenței.
Conform spuselor primarului Ilie Bolojan în aceste zile se lucrează la finalizarea structurii parcării dinspre Sinagogă și se estimează că până la finalul lunii martie se va turna ultimul planșeu și se va finaliza structura de rezistență a parcării. Momentan se lucrează în interiorul parcării, la instalațiile de ventilație, posturile electrice de transformare, lifturi, instalația antiincediu, accese, scări, grupuri sanitare ș.m.d.p.
”Estimăm că parcarea ar putea fi operațională la sfârșitul lunii mai, iar în paralel cu lucrările la parcarea propriu-zisă mai sunt trei proiecte conexe parcării. Primul este proiectul de realizare a piațetei deasupra parcării, proiectul tehnic fiind deja finalizat și urmând să se deruleze procedura de licitație pentru contractarea unui constructor până la finalul lunii martie”,a menționat primarul.
Un alt proiect prevede realizarea copertinei deasupra acceselor în parcare. Primarul Ilie Bolojan a menționat că în această săptămână se va demara concursul internațional de proiecte, care va fi gestionat de către Instituția Arhitectului Șef, în colaborare cu Ordinul Arhitecților din România. Se estimează o perioadă de 60 de zile în care tot cei interesați vor putea depune proiecte.
Al treilea proiect se referă la lucrările de pe malul stâng al Crișului Repede, din vecinătatea parcării, realizate împreună cu Apele Române. Până la finalul acestei luni proiectul tehnic al lucrărilor gestionate de Apele Române și până la sfârșitul lunii martie ar putea demara lucrările.
”Precizez că noi nu putem termina partea de piațetă deasupra parcării până nu termină Apele Române partea de jos de pe mal, pentru că va trebui să dezafectăm rampa de coborâre și nu ar mai avea acces Apele Române acolo. Sperăm ca ei să termine lucrările până la toamnă astfel încât să putem definitiva piațeta și la finalul acestui an toată zona să arate așa cum trebuie. Dacă toate lucrările vor decurge conform estimărilor, până la finalul lunii mai parcarea se va deschide. Întrucât este prima parcare subterană pe care o avem în Oradea, pentru ca orădenii să se obișnuiască cu această parcare, accesul primele 3 luni va fi gratuit, ulterior urmând să stabilim tarifele care vor fi practicate în această parcare”, a declarat Ilie Bolojan.
Lucrările la pasajul de pe centură în zona cimitirului Rulikowski și drumul expres
O altă lucrare care este în derulare este pasajul suprateran de pe centură, în zona cimitirului Rulikowski. Se lucrează în prezent la săpături, la girația de la colțul cimitirului înspre Cluj Napoca, unde se realizează canalizarea. De asemenea, de azi au început lucrările la fundațiile și la terasamentul benzii de viraj pe partea dreaptă dinspre Cluj-Napoca spre Arad, în zona cimitirului, care va fi banda de viraj la dreapta spre oraș.
Se va lucra pe parcursul lunii martie-aprilie la partea de săpături, la partea de fundații pentru rampele pasajului, iar la finalul lunii mai și în iunie vor începe forajele pentru pilonii viitorului pasaj. Firma POR care execută aceste lucrări estimează că pasajul ar urma să fie finalizat în cursul lunii decembrie anul acesta.
Tot în zonă, mai sunt câteva lucrări în derulare. Este vorba despre breteaua dinspre magazinul Leroy Merlin înspre Piața 100, care va fi realizată tot de către firma POR, de asemenea din data de 16 martie vor începe lucrările pentru cea de-a doua ieșire din Parcul Industrial II, adică continuarea bretelei care este paralelă cu centura și care intră în parc de la mica girație care este pe strada Anghel Saligny, către pasajul care duce în cartierul Grigorescu către strada Thurzo Sandor.
”Estimăm că această bretea va fi terminată în 2 luni de zile, deci accesul în Parcul Industrial II și ieșirea din zonă va fi mult mai bună. Până la finalul acestei luni vom posta o altă lucrare în contractare, și anume pasajul de legătură între girația de sub acest pasaj și strada Calea Aradului, adică trecerea pe sub culoarul de aterizare al aeroportului, în acest caz licitația va fi derulată de Zona Metropolitană Oradea. Sperăm că până la finalul anului toate aceste lucrări vor fi finalizate: pasaj, bretele, legătura cu Calea Aradului, în așa fel încât toată această zonă să fie rezolvată din punct de vedere al acceselor, astfel încât să se circule în mod normal” a zis Ilie Bolojan.
O altă lucrare de importanță majoră se referă la drumul expres. Aici toate grinzile de la pasajul din zona Episcopia au fost montate, se lucrează în această perioadă la realizarea armăturilor, la partea de suprabetonare și la lucrările de asfaltare care mai sunt de efectuat. Totodată, Compania de Apă derulează o lucrare în paralel cu drumul expres privind apele pluviale, care să preia apele de pe drum.
”Toate aceste lucrări, la drumul expres și la reabilitarea Căii Bihorului ne propunem să le finalizăm până la sfârșitul lunii aprilie, deci cu data de 1 mai să fie deschisă circulația pe drumul expres. În paralel cu aceste lucrări, Direcția Tehnică a finalizat studiile de fezabilitate pentru reabilitarea-modernizarea străzilor din cartierul Episcopia veche, partea dreaptă de la Matei Corin și legătura acestui cartier cu drumul expres. În ședința din luna martie se vor supune aprobării indicatorii tehnici ai acestui proiect și ne propunem ca în cursul lunii aprilie să demarăm procedurile de licitație, astfel încât cel mai târziu în toamnă să începem lucrările de modernizare a celor 5 străzi din zonă” a menționat primarul.
Stadiul lucrărilor la Piața Ferdinand
O altă lucrare mare este transformarea pieței Ferdinand în zonă pietonală. Conform spuselor primarului aici lucrările sunt ușor întârziate, mai ales din cauza utilităților subterane care trebuiesc relocate. Lucrările se concentrează în zona străzii Moscovei și pe strada Patrioților, zonă care va rămâne deschisă circulației și după finalizarea lucrărilor. Conform angajamentelor firmei executante, la finalul lunii aprilie aceste lucrări vor fi finalizate integral, inclusiv trotuarul din zona hotelului Astoria și a caselor Adorjan.
”Depindem de amplasarea de către Electrica a 2 posturi subterane electrice, în spatele Teatrului și a fostei Case de Modă, o lucrare întârziată, sper că până la finalul lunii martie să avem această lucrare realizată. Ne propunem să finalizăm în totalitate lucrările de la Piața Ferdinand până la sfârșitul acestui an. În paralel cu aceste lucrări vom finaliza proiectul tehnic al pasajului Madach și vom derula procedura de licitație, astfel încât la finalul anului, o dată cu finalizarea lucrărilor de la piață, să fie terminat și acest pasaj care să faciliteze legătura dintre zona pietonală și Piața Ferdinand. Ne cerem scuze pentru deranjul generat de aceste lucrări, sperăm ca termenele asumate de constructori să fie respectate”, a declarat primarul Ilie Bolojan.
nov. 18, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0