Sistem e-learning de perfecţionare pentru cadrele didactice din Bihor

Peste 1.300 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar, din 20 de judeţe au şansa de a se perfecţiona prin participarea gratuită la un program acrediat de formare continuă în sistem e-learning, la distanţă. Proiectul  finanţat din fonduri europene este implementat  de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în parteneriat cu Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea din Oradea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ.

În luna mai va debuta procedura de selecţie în vederea organizării celei de-a doua sesiuni de formare, ce se va desfășura în perioada august 2012-iulie 2013. Un grup extins de 1300 de cadre didactice va urma, prin intermediul platformei Blackboard a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi cursurile atrei module ( TIC, „Proiectarea, organizarea şi evaluarea activităţilor didactice”,„Management și Comunicare”), echivalând cu 90 de credite profesionale transferabile. Obiectivele urmărite vizează dezvoltarea competențelor de ordin metodologic, tehnic, psihosocial, de comunicare, relaționare și evaluare a educaților.

Programul se adresează cadrelor didactice din învățământul preprimar și primar din judeţele: Iași, Neamț, Suceava,Vaslui, Bacău, Vrancea, Botoșani – euroregiunea Nord Est; Bihor,Satu-Mare, Maramureș, Sălaj,Cluj, Bistrița-Năsăud– euroregiunea Nord Vest şi Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Galați, Constanţa – euroregiunea Sud Est.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

30 − = 20