Sicriul cu trupul neînsufleţit al antrenorului Emeric Ienei va fi depus vineri la Stadionul Iuliu Bodola

Clubul F.C. Bihor Oradea anunță că sicriul cu trupul neînsuflețit al domnului Emeric Ienei, personalitate marcantă a fotbalului românesc, va fi depus vineri, 7 noiembrie, între orele 16:00 și 19:00, la Stadionul „Iuliu Bodola” din Oradea.

Toți cei care doresc să-și ia un ultim rămas bun de la legendarul antrenor sunt invitați să vină la stadion pentru a-i aduce un omagiu. Oradea a fost orașul în care a ales să trăiască și locul care i-a rămas mereu aproape de suflet.
Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 8 noiembrie, de la ora 14:00, la Capela Orășenească a Cimitirului Rulikowski din Oradea.

„F.C. Bihor Oradea transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au apreciat pe Emeric Ienei, un simbol al profesionalismului, eleganței și valorilor autentice în fotbal. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se mai arată în comunicatul clubului orădean.

Distribuie