Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
sept. 05, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1458 vizualizari
Aviz amatorilor: în perioada 22 august – 3 septembrie, au fost constatate 265 de sancţiuni contravenţionale de către poliţiştii rutieri, vizaţi fiind, de data asta, bicicliştii. Pedalatorii, susţin cei de la IPJ, „nu au respectat legislația rutieră, expunându-se astfel victimizării prin accidente rutiere sau constituind un pericol pentru ceilalți paricipanți la trafic”. Totalul amenzilor tăiate se ridică la aproape 98.000 de lei. Conform datelor oferite de oamenii legii, cea mai sancționată abatere a fost nerespectarea prevederilor legale privind portul îmbrăcăminții reflectorizante, 110 bicicliști fiind sancționați pentru această abatere. „Alte 71 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea condițiilor tehnice minime prevăzute de legislație, pe care trebuie să le îndeplinească bicicletele pe drumurile publice, respectiv cele referitoare la dispozitivul de frânare, sistemul de direcție, sistemul de avertizare sonoră sau echiparea cu lumini și cu dispozitiv fluorescent-reflectorizant”, transmite comisarul Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor. În acelaşi timp, polițiștii rutieri au sancționat 25 de bicicliști descoperiţi că circulau pe bicicletă sub influența alcoolului. Alţi 10 circulau cu biciclete care prezentau diverse defecțiuni tehnice și 49 de bicicliști au fost pedepsiţi pentru lipsa documentelor de identitate.
foto – opiniatimisoarei.ro
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0