Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
aug. 27, 2011 Andrei Şandor Actualitate 1 2314 vizualizari
Un tânăr și două fete care îl însoțeau aproape că și-au văzut moartea cu ochii sâmbătă, 27 august, în timp ce circulau în Oradea din direcția Căii Clujului la bordul unui BMW X3. Bolidul și-a turtit bine de tot partea din față și și-a testat pe viu airbag-urile în urma unui impact destul de puternic cu un parapet aflat pe marginea drumului. Dacă acesta nu era acolo, automobilul ateriza cu siguranță în Crișul Repede. Accidentul nu s-a soldat cu răniți, deși o autospecială SMURD a ajuns la locul cu pricina și ar fi putut interveni în caz de nevoie. După o scurtă convorbire cu șoferul personalul medical a plecat de la fața locului. Conform celor declarate de tânărul conducător auto, mașina (înmatriculată în Bihor) se deplasa dinspre zona Dragoș Vodă în direcția Podului Dacia, moment în care un autoturism cu însemne și cupolă de școală de șoferi a intrat pe drum de pe strada Seleușului, pe lângă benzinăria Lukoil, se pare fără a se asigura foarte bine. Pentru a evita o coliziune, șoferul din BMW-ul care rula cu viteză a tras de volan și s-a izbit de un parapet de pe partea dreaptă a drumului. Poliția Rutieră lucrează acum la elucidarea cazului pentru a stabili cu exactitate vinovăția în urma celor întâmplate sâmbătă.
[nggallery id=403]
sept. 01, 2017 0
aug. 29, 2017 0
aug. 24, 2017 0
aug. 24, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0