Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
nov. 21, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 1310 vizualizari
Fundația Comunitară Oradea invită iubitorii de tradiții să participe la serile de colinde din Comuniteca. Fundația Comunitară Oradea și grupul de colindători Alunu propun bihorenilor retrăirea vremurilor în care familiile se adunau în postul Crăciunului pentru a se pregăti de colindat în Seara de Ajun. Sunt așteptați bihorenii de toate vârstele, de la copii de 5 ani, familii și prieteni, până la seniori dornici să se bucure de seri de colinde în comunitate. Întâlnirile vor avea loc în Comuniteca, spațiul pus la dispoziție de Fundația Comunitară Oradea, în incinta Crișul Shopping Center, etajul 1, intrarea dinspre strada Nicolae Jiga. Serile de colinde debutează în data de 24 noiembrie și vor avea loc în zilele de marți între orele 20:00 – 22:00, iar vineri între orele 19:30 și 22:00, până la data de 22 decembrie, inclusiv.
Grupul de colindători va fi coordonat de domnul profesor Alexandru Sanislav care va introduce participanții în atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă. Colindătorii vor fi îmbiați cu ceai cald, felii de cozonaci și povești. Participarea la serile de colinde este gratuită.
Bihorenii pot descoperi o varietate de ateliere și activități gratuite pe care Fundația Comunitară Oradea le pune la dispoziția lor. Ateliere pentru copii, adolescenți, grupuri formate din clase de elevi aduse de dascălii lor, precum și ateliere destinate familiilor sau seniorilor de peste 55 de ani. Varietatea de ateliere gratuite din cadrul Comuniteca poate fi descoperită aici. Participarea la ateliere se face pe bază de înscriere și în limita locurilor disponibile.
Grupul de colindători Alunu este o inițiativă a Asociației Culturală “Cantata Profana” care are drept scop promovarea, sprijinirea, realizarea și coordonarea de activități care să contribuie la dezvoltarea regiunii Crișana din punct de vedere social, educațional și cultural, de a contribui la o mai bună cunoaștere și conștientizare a valorii complexe a universului tradițional românesc.
Fundația Comunitară Oradea este o organizație nonguvernamentală, apolitică și nonprofit, care își propune îmbunătăţirea vieţii locuitorilor din judeţul Bihor prin mobilizarea şi distribuirea de resurse pentru iniţiative locale. Face posibil acest lucru prin încurajarea spiritului filantropic și de responsabilitate socială al organizaţiilor nonguvernamentale, companiilor și persoanelor fizice/grupurilor de iniţiativă, cu scopul de a acoperi nevoile mereu în schimbare ale comunității.
Fundația Comunitară Oradea face parte din programul național de „Fundații Comunitare”, inițiat de Asociația pentru Relații Comunitare, în parteneriat cu Fundația Pentru Parteneriat și Fundația Pact, cu sprijinul financiar al Charles Stewart Mott Foundation, Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe și Romanian-American Foundation.
iul. 01, 2024 0
iun. 16, 2024 0
apr. 17, 2024 0
dec. 09, 2023 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0