Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
dec. 15, 2014 Florin Coman Învăţământ 0 2524 vizualizari
Duminică, 14 decembrie 2014, la Liceul „Don Orione” din Oradea, sala de sport şi activităţi a fost plină de părinţi, rude şi prieteni, elevii claselor primare şi gimnaziale, dar şi celelalte grupuri de tineri afiliate Centrului Don Orione: cercetaşii (scout) şi Oratoriul. Cu toții au sărbătorit Naşterea Domnului prin cântece, jocuri şi un program artistic însufleţit care a fost foarte apreciat de public. Programul a fost deschis de grupul de tineri şi copii, din Oratoriul „Sfântul Luigi Orione” şi din Scout, care i-au colindat pe cei prezenţi. Au urmat cei mai mici cercetaşi: Lupişorii, Mămăruţele şi Castorii, care au oferit un concert de colinde şi un dans al fulgilor de nea, dorind să simbolizeze curăţenia din suflete cu care trebuie întâmpinată Naşterea Mântuitorului. Apoi au urcat pe scenă elevii clasei a III-a; aceștia au dansat şi au interpretat cu talent şi emoţie cântece de Crăciun precum „Noapte de vis”, „Cu ler şi brad”, „Tu te cobori din Ceruri”, „Luminează” şi „Inima va cânta”. Lor le-au urmat cei mai mici elevi, din clasele pregătitoare A şi B, care au vestit şi ei apropiata Naştere a lui Cristos printr-un frumos program artistic. Pe scenă au urcat și elevii clasei a II-a, care au colindat şi au interpretat o scenetă despre Naşterea Domnului, subliniind virtuţile exemplare ale Sfintei Familii.
Colindătorii din clasele I A, I B și a IV-a, au transmis prin colindele şi dansurile interpretate emoţia apropierii marii sărbători. Copiii clasei a V-a au ilustrat o parte a adevăratei semnificaţii a Crăciunului interpretând o scenetă în care au prezentat o situaţie des întâlnită în zilele noastre: un copil care creşte fără părinţi, lipsit de iubire, suferă şi suportă cu greu fericirea celor care au o familie iubitoare, dar el trebuie acceptat şi integrat în societate, pentru că tocmai acesta este mesajul Crăciunului: să avem grijă de cei singuri şi necăjiţi şi să le oferim dragostea noastră, aşa cum şi Mântuitorul ne-o oferă pe a Lui. A prestat și Corul Liceului Don Orione, interpretând colindele „Noi în seara de Crăciun”, „Florile dalbe”, „Legănelul lui Isus”, „E ajun de Crăciun” şi cântecul „Adeste fideles”. Un moment special s-a dovedit a fi cel al elevilor clasei a VI-a. Ei au adus în fața spectatorilor sceneta „Fuga în Egipt”, ilustrând puterea credinţei şi minunile care au însoţit viaţa Mântuitorului încă de la Naşterea Sa. Membrii grupului Reparto de la scout, au prezentat cu nu ar trebui să petrecem Crăciunul: în haos şi excese materiale.
[nggallery id=2773]
apr. 08, 2015 0
apr. 02, 2012 0
sept. 10, 2011 0
iun. 25, 2011 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0