Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
dec. 04, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Învăţământ 0 1468 vizualizari
Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Handicap (3 decembrie), 4 clase de copii de la Școala „Dimitrie Cantemir” din Oradea au avut ocazia să participe la o activitate menită să se familiarizeze cu situația în care se găsesc o serie de concetățeni de-ai noștri. Coordonat de profesorul de religie Diana Nichita, proiectul „Oameni/Copii ca noi” s-a axat pe relaţionarea eficientă cadrele didactice și copiii cu dizabilităţi ai şcolii. Țintele urmărite prin derularea proiectului sunt recuperarea eficientă a elevilor cu dizabilități şi starea de bine a tuturor copiilor. Potrivit coordonatorului de proiect, au fost promovate informaţii corecte despre deficienţe, respectiv cunoaşterea şi înţelegerea felului în care o deficienţă poate afecta copiii/persoanele în cauză. De asemenea, s-a urmărit sensibilizarea copiilor pentru ca ei să devină mai îngăduitori și mai deschişi în eventualitatea că vor întâlni persoane cu deficienţe. Dar proiectul de la Școala „Dimitrie Cantemir” s-a adresat și profesorilor, aceștia fiind și ele sensibilizate în materie de integrare a elevilor cu diferite deficienţe. La activitatea de ieri au luat parte copiii din clasele a VII-a A și B, precum și a VIII-a A și B. Ziua Internațională a Persoanelor cu Handicap a fost instaurată de Organizația Națiunilor Unite în anul 1992.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0