Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 01, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 3407 vizualizari
Candidatul USL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Bihor, senatorul Cornel Popa (foto), are o replică scurtă și la obiect la adresa contracandiatului său de la PDL, Radu Țîrle, după ce acesta l-a criticat ieri că „fuge” de dezbateri directe cu el. Vineri, 1 iunie, co-președintele USL Bihor a transmis presei o luare de poziție intitulată „Radu Țîrle moare de grija altuia”, în care confirmă că nu este interesat să intre în „dezbateri televizate cu un personaj ce s-a remarcat doar prin scandaluri și procese”. În schimb, Popa precizează că în cei 12 ani de politică interesul lui „a fost mereu de a intra în dezbateri cu cetățenii”, acesta fiind motivul pentru care, spune senatorul PNL, „nu îmi petrec serile vorbind singur la televizor sau în conferințele de presă, ci pe străzile satelor și orașelor din Bihor, printre oameni”. În opinia președintelui PNL Bihor, oamenii „nu au nevoie de dezbateri televizate, ci de fapte” și spune lui Țîrle „îi este străin acest cuvânt (faptele), de vreme ce nu a fost în stare să termine, în 4 ani de mandat, nici măcar acoperișul Muzeului Țării Crișurilor, pista Aeroportului Oradea, drumul Tinca-Ucuriș sau drumul de Padiș”. Mesajul-reacție al candidatului social-liberal la adresa „frustratului domn Radu Țîrle” este: „Câinii latră, caravana USL trece mai departe”.
În cadrul unei conferințe de presă, ieri, Radu Țîrle l-a criticat pe Cornel Popa pentru permanentul refuz de a se prezenta la dezbaterile televizate din campania electorală. De asemenea, democrat-liberalul l-a ironizat pe senatorul PNL pentru faptul că acesta nu ar cunoaște cum funcționează administrația și instituțiile europene (link).
iun. 08, 2017 0
mai 17, 2017 0
mai 12, 2017 0
apr. 30, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0