Întrebat despre poziția adoptată legat de subiect, mai ales după ce democrat-liberala Adelina Coste a lansat o interpelare pe această temă, ieri, la adresa Liei Pop, președinta Organizației de Femei din PSD Bihor, Mang s-a arătat mai degrabă binevoitor la adresa tinerei despre care se spune că a făcut favoruri sexuale pentru a fi promovată. „Ați fost dumneavoastră acolo ca să vedeți ce s-a întâmplat?”, a întrebat, la rândul lui senatorul de Oradea, aproape ferm convins că scnadalul declanșat nu are niciun temei și că totul ar fi doar un război de imagine. Totuși, președintele Ioan Mang promite că în caz că se va adeveri ceea ce s-a vehiculat în presă despre obiceiurile de prostituată a respectivei membre a PSD Bihor, conducerea filialei va lua măsuri. Reamintim că persoana vizată este Simona Dăncuș și este una dintre cele două orădence despre care se spune că au făcut parte din grupul de tinere pe care deputații social-democrați Robert Negoiță și Nicolae Bănicioiu le-au încercat din punct de vedere sexual, oferind în schimb promovare în cadrul partidului. Cealaltă tânără la care s-a referit ieri pedelista Adelina Coste este absolventă a Facultății de Științe Politice și Științele Comunicării de la Oradea (care o are drept decan pe Lia Pop, președinta femeilor din PSD Bihor), Daniela Ruscaș.