Senatorul Cseke Attila (preşedinte UDMR Bihor): La moţiune nu a fost vot confotabil pentru PSD/ALDE

UDMR nu a participat la votul de azi din plenurile reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, unde Guvernul Grindeanu a fost demis de majoritatea PSD / ALDE. Liderul grupului senatorial al maghiarilor, Cseke Attila, nu vede, însă, mare motiv de bucurie pentru cele două partide care l-au dat jos pe Grindeanu. Argumentul preşedintelui UDMR Bihor: „Azi nu a fost un vot confortabil”. Cseke se referă la cele doar 241 de voturi cu care a fost demis Guvernul, adică doar 8 în plus faţă de numărul minim necesar pentru adoptarea moţiunii de cenzură. În opinia liderului filialei bihorene a formaţiunii maghiare, „majoritatea va trebui arătată”. Cu alte cuvinte, Cseke Attila nu (mai) crede foarte mult în majoritatea confortabilă pe care liderii PSD şi ALDE o tot clamează. Pe de altă parte, şeful UDMR Bihor spune că urmează, potrivit protocolului semnat cu arcul guvernamental, ca această colaborare parlamentară dintre UDMR şi PSD/ALDE să fie supusă unei analize la finalul sesiunii parlamentare. Referitor la negocieri pentru o susţinere guvernamentală, Cseke a declarat la Digi 24 că UDMR e dispusă să discute cu oricine dispus, la rândul lui, să discute cu partidul maghiar.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 − = 12