Când i s-a spus că, spre exemplu, președintele PDL Bihor, deputatul Ștefan Seremi, a anunțat deja că nu va candida pentru acel post, liderul PNL județean a declarat: „Seremi știe că va candida Ghilea (n.b.: actualul prefect de Bihor, Gavrilă Ghilea). El are banii. Nu vedeți ce cadouri vin în Bihor pentru anumite firme?”. Senatorul liberal se referă la contractele publice câștigate de firma de construcții în care prefectul (susținut de PDL) este acționar. Contactat telefonic, prefectul Ghilea a declarat pentru bihorstiri.ro că este prematură o asemenea discuție, dat fiind faptul că democrat-liberalii nu și-a stabilit încă lista cu candidații pentru alegerile locale de anul viitor. De asemenea, Gavrilă Ghilea spune că nu este preocupat, deocamdată, de chestiuni electorale, activitatea sa fiind cea de la Instituția Prefectului.
Cât despre viitoarele alegeri pentru șefia județului, Cornel Popa spune că decizia privind candidatul va fi luată în conformitate cu sondajele de opinie. Președintele PNL Bihor spune că el nu și-a dorit nici candidatura senatorială, inițial fiind vorba să devină deputat. Dar, după cum zice Popa, funcția de lider de filială se lasă și cu obligații diferite de planurile pur personale. Cât despre desemnarea celor care vor fi trimiși în lupta electorală din vara anului viitor, acest lucru va fi convenit împreună cu noii parteneri oficiali din USL ai liberalilor, social-democrații (și conservatorii).