Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
sept. 12, 2013 Andrei Şandor Politică 0 1566 vizualizari
Lupta evidentă dintre co-președinții USL, Crin Antonescu și Victor Ponta, generată de proiectul exploatării miniere de la Roșia Montană, coboară și în teritoriu. În sensul că parlamentarii PNL, care au decis să respingă proiectul trimis de Guvernul condus de liderul PSD, își apără președintele, care și azi (12 septembrie) a făcut declarații critice la adresa lui Ponta. Senatorul Cristian Bodea (foto) spune că vinovat pentru situația cu Roșia Montană și pentru certurile din Uniunea Social Liberală (USL) este nimeni altul decât Victor Ponta și asta pentru că premierul nu a procedat corect, preferând să nu informeze din timp măcar partenerii de la guvernare cu privire la noul acord cu Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) și la proiectul ce urma să fie aprobat de Executiv. „E un proiect debil, un avorton al Guvernului”, a declarat joi alesul liberal bihorean, menționând că Guvernul și șeful său s-au bazat pe capacitatea lui Valeriu Zgonea și a lui Ilie Sârbu (n.b.: șeful Camerei Deputaților, respectiv liderul de grup senatorial al PSD) în vederea capacitării parlamentarilor la vot. Și, evident, pe susținerea totală de 70%. „Guvernul s-a obișnuit să treacă cu tancul prin Parlament, dar s-a împotmolit în muntele de la Roșia Montană”, spune Bodea, criticând iar modul de guvernare adoptat de Victor Ponta. În opinia liberalului, un Guvern responsabil abordează un proiect sensibil prin informarea colegilor de alianță și a parlamentarilor care susțin Executivul. Lucru care, aparent, nu s-a întâmplat. Mai mult, Cristian Bodea prevede deja, oarecum, ruptura USL, precizând că, pe lângă cele de premier, purtător de cuvânt al Guvernului și deputat, Ponta are și un stil de „prezidențiabil”, mergând pe varianta guvernării de la televizor. Adică ceea ce reproșa, la un moment dat, și președintele Traian Băsescu, cel care spunea că șeful PSD nu guvernează, ci „televizează”. Senatorul Bodea spune că, în loc să se concentreze pe chestiuni economice, primul ministru preferă să fie ocupat cu „tendințele în modă” și cu „bikini” purtați de Elena Udrea, fiind mai preocupat să dea replica acesteia sau președintelui Băsescu. Doar că, crede liberalul bihorean, Victor Ponta nu face bine astfel: „Nu are nicio șansă (n.b.: să devină președinte al României), dacă nu ia măsuri economice și dacă nu pune țara pe picioare”.
aug. 21, 2024 0
ian. 29, 2024 0
dec. 04, 2023 0
nov. 16, 2023 0
nov. 19, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 04, 2024 0