Actualizat aprilie 12th, 2025 12:04 AM
mai 19, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 2413 vizualizari
Zeci de reprezentanți ai unor structuri precum ANITP, DCCO (BCCO-SCCO), respectiv procurori DIICOT, judecători și profesori universitari, respectiv trimiși ai unor ONG-uri vor lua parte, timp de 3 zile (marți – joi), la un seminar despre traficu de persoane organizat la Oradea. Inițiatorii sunt cei de la Fundația People to People Oradea, care colaborează cu Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane din România și cu Fundația Abolishion. Evenimentul va demara marți, 20 mai, de la ora 9:30, la Hotel Continental și se numește ”Consolidarea cooperării între instituțiile relevante cu responsabilități în prevenirea și combaterea traficului de persoane și în oferirea de asistență și protecție victimelor traficului de persoane”. Conform organizatorilor, se dorește ca prin această manifestare să fie prezentate și discutate deschis provocările din acest domeniu, mai ales în contextul intrării în vigoare a noilor coduri (n.b.: Penal și de Procedură Penală). Participanții vor putea interacționa și identifica în comun nevoile instituționale precum și măsurile necesare pentru realizarea schimbărilor pozitive în acest domeniu în România. La eveniment sunt așteptate aproximativ 60 de persoane.
oct. 14, 2024 0
feb. 02, 2021 0
ian. 28, 2021 0
oct. 09, 2020 0
apr. 12, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0