Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iul. 10, 2014 Andrei Şandor Actualitate 1 3293 vizualizari
Pentru că ar fi facilitat tranzitul prin Vama Borș a unor transporturi de carne și produse derivate fără îndeplinirea tuturor reglementărilor în vigoare, Ioan Dorin Micle, angajat al Finanțelor bihorene și, în același timp, lider sindical, a fost reținut de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Funcționarul orădean este cercetat în același dosar cu cetățeanul austriac de origine română Aron Marin Panc. Lui Micle i se impută luarea unei șpăgi totale de peste 70.000 lei. Împreună cu „austriacul”, angajatul de la Finanțe a pus pe picioare, potrivit anchetatorilor, un grup infracţional organizat, dar el s-ar face vinovat și de complicitate la evaziune fiscală, respectiv de spălare de bani. Miercuri, 9 iulie, sindicalistul șpăgar a și fost reținut.
Modus operandi
Conform datelo făcute publice de procurorii DIICOT, Micle și Panc au intrat în cârdășie cu un grup infracțional creat cu scopul de a se sustrage de la plata obligaților fiscale datorate bugetului de stat. Cum anume? Prin omisiunea evidenţierii operaţiunilor comerciale efectuate a veniturilor realizate precum și prin evidenţierea cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive în evidențele contabile. Potrivit legislației în vigoare, la intrareape teritoriul țării noastre, transporturile precum cele de carne și produse derivate trebuie să fie sigilate, desigilarea fiind făcută în prezența unor reprezentanți de la ANAF doar la destinație. De asemenea, este nevoie ca aceste transporturi să fie introduse în aplicația ‘trafic control’. Astfel, în principiu, nu mai exista posibilitatea de a se introduce mărfuri pe numele unor firme paravan. Iată că, aparent, cu ajutorul lui Micle, s-a găsuit soluție pentru această problemă a evazioniștilor: sindicalistul-șef asigura tranzitul prin Punctul de Trecere a Frontierei dintre Ungaria și România, fără ca mijloacele de transport să fie sigilate, respectiv fără trecerea prin aplicația ‘trafic control’. Desigur nu pe gratis, ci pentru diverse sume de bani. Cu alte cuvinte, Dorin Micle a pretins și primit șpagă pentru a nu-și exercita atribuţiile de serviciu. Concret, șoferii autotrenurilor transportatoare de asemenea mărfuri așteptau în Ungaria, nu foarte departe de graniță, și intrau în România doar când primeau undă verde, în funcție de indicațiile lui Micle.
Cei de la DIICOT spun că, prin intermediul complicelui austriac, finanțistul orădean ar fi luat un total de 75.000 lei. Anchetatorii spun că aceste mișcări ilegale, respectiv mituirea liderului de sindicat de la Finanțele bihorene ar fi început în ianuarie 2014. În timp ce autoritățile au pus mâna pe Dorin Micle, cetățeanul austriac implicat în acest dosar, Aron Marin Panc, nu a fost deocamdată găsit. După cum informează DIICOT, pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare în lipsă.
iun. 08, 2024 0
feb. 22, 2024 0
nov. 15, 2023 0
feb. 09, 2023 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
STEFAN KOPANY (patronul CARTIERULUI PRIMA CASA), iti suna cunoscut? Stim!! Tremuri?