Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 10, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 5390 vizualizari
Fostul ministru de scurtă durată al Educației, senatorul orădean Ioan Mang, a votat în această dimineață la o unitate de învățământ din Piața Cazărmii. Președintele PSD Bihor (și co-președinte al USL județean) a venit la secția de votare împreună cu soția Erica, cea care, precum politicianul social-democrat, a fost și ea în atenția presei pentru lucrări științifice suspectate a fi rodul unor plagiate. Liderul PSD Bihor a făcut o declarație interpretabilă în fața jurnaliștilor și anume că și-a exercitat dreptul constituțional cu gândul la victoria în alegerile locale a USL. Teoretic, aceaste cuvinte pot fi considerate drept propagandă în favoarea social-liberalilor, acest lucru fiind interzis în ziua alegerilor. De asemenea, senatorul Mang și-a manifestat speranța că social-liberalii vor învinge, grație votului cetățenilor, nu doar în Bihor, ci și în țară.
Precum celălalt lider al alianței, senatorul Cornel Popa (care a plecat în județ imediat după ce a votat), președintele PSD Bihor se află deja în teritoriu urmând ca, cel mai probabil, să se întoarcă spre seară pentru a primi primele rezultate după închiderea urnelor alături de colegii din USL.
iul. 10, 2012 0
iun. 29, 2012 0
iun. 26, 2012 0
iun. 21, 2012 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0