Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 28, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Învăţământ 0 1574 vizualizari
Președintele studenților din Senatul Universității din Oradea (UO), Răducu Șerbănescu (foto), a fost tras de urechi de însuși rectorul Cornel Antal și asta în fața ziariștilor. Motivul: liderul studenților nu a știut să prezinte anumite date legate de cazarea în cămine. Singura informație în plus pe care Șerbănescu a dat-o față de datele prezentate în urmă cu două săptămâni de rectorul Antal a fost cea conform căreia studenții pot cere decontarea unei părți a sumei plătite pe chiria din oraș, în caz că nu mai prind loc în căminele studențești și apelează la proprietarii de apartamente care își închiriază imobilele. Dar și aceste informații au fost doar parțiale. Nu se știe încă cuantumul acoperit de către UO. În schimb, se cunoaște faptul că pentru a depune o asemenea solicitare este nevoie de acte doveditoare: contractul de închiriere a apartamentului și carnetul de student. Șeful studenților din Senatul UO spune că nu știe câte asemenea cereri au fost depuse anul trecut și nici câte sunt în acest an. Rectorul Cornel Antal l-a muștruluit (amical, dar serios) pe Răducu Șerbănescu și i-a cerut să se pună la punct cu datele despre un subiect în care conducerea instituției nu se mai bagă, lăsând partea de cazare în cămine în grija studenților.
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0