Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
iul. 18, 2012 Florin Coman Actualitate, Sănătate 0 1242 vizualizari
Dacă e să ascultăm orbește actualii oficiali de la Ministerul de resort, proiectul Legii Sănătății – care se află în această perioadă în dezbatere publică mobilă – va revoluționa sistemul din România. Există, însă, cel puțin un aspect pe care nici ministrul Vasile Cepoi și nici emisarii lui care au venit și la Oradea pentru a dezbate Legea și pentru a o explica nu l-au adus în atenția cetățenilor interesați de subiect. Este vorba faptul că, dacă va intra în vigoare sub forma actuală, copiii nu vor mai beneficia de servicii medicale gratuite, așa cum se întâmplă acum. Intenția guvernanților este ca din salariul unuia dintre părinți să fie scăzută suma de 37 lei/lună în chip de impozit de sănătate pe copil, asta în caz că părinții lucrează și că veniturile familiei nu sunt sub 1.500 lei pe lună. Dacă avem de a face cu minori din familii nevoiașe, ar urma ca sumele pentru sănătatea copiilor să fie asigurate dintr-un fond special creat la Ministerul Muncii, sumele provenind tot de la bugetul național. Prin această taxare a copiilor, Ministerul Sănătății dorește să atragă mai mulți bani la bugetul de asigurări. Dezbaterea proiectului Legii Sănătății durează pe toată perioada verii.
nov. 11, 2021 0
feb. 17, 2021 0
mai 29, 2020 0
apr. 22, 2020 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0