Primăria Municipiului Oradea anunță că, începând de vineri, 28 martie 2025, ora 9:00, circulația rutieră pe drumul expres, tronsonul cuprins între străzile Făcliei și Graurilor, va fi reluată. Lucrările de refacere a carosabilului au fost finalizate, permițând redeschiderea traficului pe acest segment.
Mulțumim participanților la trafic pentru înțelegerea și răbdarea manifestate pe durata acestor lucrări esențiale pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere a orașului nostru.