Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iun. 15, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 1479 vizualizari
În şedinţa ordinară de ieri (14 iunie) a Consiliului Judeţean, în cadrul unei discuţii iniţiate de PNL, vicepreşedintele Ioan Mang a reluat ideea transformării clădirii de pe str. Republicii nr. 35 în sediu. Atât pentru CJ, cât şi pentru instituţiile subordonate. După cum se ştie, imobilul a fost câştigat în instanţă, definitiv şi irevocabil, după ani lungi de procese. Pentru o perioadă de timp, părea că Executivul CJ ezită în ceea ce priveşte destinaţia pe care să i-o dea. Cu Primăria Oradea care îi suflă în ceafă de fiecare dată menţionând starea jalnică în care se află frumoasa construcţie, CJ va merge, aparent, pe varianta de a-aşi face acolo un cuib. Potrivit vicepreşedintelui Mang, se lucrează deja la un studiu de fezabilitate şi, în paralel, se încearcă găsirea de fonduri necesare. Inclusiv de la Guvernul României. Subiectul a fost genrerat de proiectul prin care CJ intenţionează să elaboreze un Regulament privind nivelul minim al chiriei pe care să îl stabilească pentru spaţiile pe care le utilizează diverse firme / entităţi, spaţii aflate în proprietatea judeţului. Executivul consideră, pe bună dreptate, că nu e normal ca sumele încasate din chirii să fie mai mici decât cele pe care CJ le plăteşte în cazul imobilelor / spaţiilor pe care el le închiriază pentru instituţiile aflate în subordine. Amănunte puteţi citi AICI.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0