Actualizat aprilie 19th, 2025 1:43 PM
mai 29, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 2336 vizualizari
Un orădean care l-a prins pe individul care i-a spart maşina a fost lovit de tâlhar. Totul s-a întâmplat la ora 11, în ziua de vineri (25 mai), pe Bulevardul Dacua din Municipiul Oradea. Poliţia a fost sesizată prin 112, păţitul fiind un cetăţean de 49 de ani. Potrivit celor relatate de Biroul de Presă al IPJ Bihor, proprietarul maşinii „a surprins un bărbat necunoscut aplecat peste portieră, în interiorul autoturismului său, care era parcat pe partea carosabilă a Bulevardului Dacia, după ce, în prealabil, a spart geamul din partea dreapta față a autovehicului”. Victima tâlhăriei a încercat să îl ţină pe răufăcător acolo şi a reuşit acest lucru cu toate că acesta din urmă s-a folosit de violenţă pentru a încerca să scape. Reclamantul a suferit leziuni la nivelul brațului drept. „Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea s-au deplasat imediat la fața locului, identificând persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat de 29 de ani, din municipiul Oradea. Prejudiciul total provocat a fost estimat la 1.000 lei”, spune comisarul Alina Dinu de la Biroul de Presă al Poliţiei bihorene. În aceeaşi zi, orădeanul de 29 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore şi tot atunci a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. A urmat apariţia în faţa judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea, care a dispus arestarea preventivă a celui în cauză pe o perioadă de 30 de zile. Continuă cercetările sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.
foto – rnrautoglass.com
apr. 19, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 19, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 17, 2025 0