Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
oct. 15, 2013 Andrei Şandor Sănătate 0 4036 vizualizari
Săptămâna a început cu grevă japoneză în toate unitățile sanitare din țară, inclusiv la cele din Oradea. Iar precedenta săptămână s-a încheiat cu noi „mișcări” interne la punctul de lucru de pe str. Izvorului al Spitalului Municipal „Dr. Gavril Curteanu”. Așa cum bihorstiri.ro a scris deja, nemulțumirile angajaților de la fostul Spital de Pneumoftiziologie nu sunt de ieri-alaltăieri, iar doleanțele salariaților merg mult mai sus de conducerea unității. Mai exact, oamenii ar dori ca actuala secție să redevină spital de sine stătător și, pe cât posibil, nu unul sub aripa protectoare a Consiliului Local Oradea.
După revolta spontană din cursul săptămânii, când managerul Ovidiu Pop a fost chemat la raport, ședința de vineri a Consiliului de Administrație a fost și ea una tensionată, conducerea spitalului punând deja la cale strategia pentru cazul (foarte posibil) în care rectificarea bugetară promisă de Guvern va fi negativă. Căci deja în acest moment, Spitalul „Curteanu” are un minus de 1,5 milioane lei. Cel mai comod în aceste situații este să se umble la veniturile angajaților. Ceea ce se pare că se va și întâmpla. Oameni din cadrul spitalului spun că se dorește reducerea cu până la 30% a veniturilor. Iar după ședința CA, surse din anturajul membrilor acestui for decizional ne-au declarat că se va merge pe tăierea a 35% la secţiile de pneumologie şi anatomo-patologie, iar 25% ar urma să fie tăierea la secţiile de psihiatrie şi HIV-SIDA. La toate aceste condiții destul de vitrege se adaugă condițiile de muncă și cele hoteliere pentru pacienți (ex.: mâncare dubioasă, apa picură peste oameni, central termică în pană, lipsa apei calde etc), care lasă de dorit. De asemenea, angajații reclamă o situație cel puțin de cascadorii râsului: în timp ce se duc bani serioși pe paza Secției de pe str. Izvorului – fiind angajată o firmă privată în acest sens – gardul instituției are cel puțin un gol care permite oricui să intre și să iasă cam cum îi dorește suflețelul.
Oamenii de la fostul spital de Pneumoftiziologie spun că s-au săturat de tutela Municipalității și că vor încerca să facă tot ce e posibil pentru ca dorința lor de separare de Spitalul „Dr. Gavril Curteanu” să devină realitate. Sau măcar pentru ca nemulțumirile și dorința de dezunificare – considerate 100% justificate – să ajungă la urechile decidenților din Sănătatea românească. Dacă tot suntem în plin proces de reformă a sistemului.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 12, 2024 0
oct. 16, 2024 0
oct. 03, 2024 0
sept. 25, 2024 0