Se forează piloții la pasajul suprateran de la Era, la ieșirea din Oradea spre Arad

Luni, 20 octombrie 2025, a început forarea celor 34 de piloți care vor susține pasajul suprateran care se construiește pe una dintre cele mai aglomerate artere din Oradea, Calea Aradului, la ieșirea spre Arad (DN 79).

În prezent, se mai lucrează la relocarea utilităților și la realizarea zidului de sprijin pentru drumurile laterale. În zonă se circulă cu restricții.

Pasajul va avea o lungime totală de 535 de metri și va fi construit peste sensul giratoriu existent care asigură accesul la centrele comerciale Era Shopping Park, Oradea Shopping Center și Dedeman.

Lucrările sunt executate de asocierea de firme Selina și Drum Asfalt și trebuie finalizate până cel târziu la sfârșitul verii anului 2026. Valoarea lucrărilor este de 25.384.126,30 lei, fără TVA.

În continuarea pasajului suprateran urmează să fie construit un al doilea pasaj. Acesta va fi subteran, poziționat la intersecția dintre Calea Aradului și Centura Oradea și va avea o lungime totală de 406 metri. Valoarea lucrărilor este de 26.453.889,63 lei, fără TVA. De aceste lucrări se va ocupa asocierea de firme Selina și Drum Asfalt. Urmează emiterea autorizației de construcție și începerea lucrărilor.

Prin realizarea celor două pasaje, traficul rutier va fi descongestionat.

Proiectele sunt realizate de Consiliul Județean Bihor, în parteneriat cu Primăria Oradea și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Distribuie