Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 07, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 2847 vizualizari
Bucuria cetățenilor orădeni care s-au pregătit deja să renunțe la Electrica în favoarea noului distribuitor de energie electrică, RCS / RDS a fost de scurtă durată. Deocamdată, firma lui Teszari Zoltan nu poate deveni distribuitor, chiar dacă își construiește din surse proprii rețeaua cea nouă de la zero. Șeful mare al ANRE, Nicolae Havrileț, este cel care a aruncat vestea bombă, bazat pe legislația în vigoare. „În România, nu poate exista decât un singur concesionar al serviciului de distribuţie de energie pe regiuni, altfel nu ar mai putea exista piaţă reglementată şi s-ar produce şi dezechilibre majore pe piaţa de echilibrare…Înfiinţarea unei reţele de distribuţie regionale care să deservească populaţia şi firmele are nevoie de o autorizaţie de înfiinţare de la Ministerul Energiei. Or, aşa ceva nu se poate da. România este încă o piaţă reglementată şi, în aceste condiţii, are reguli clare. Legea Energiei prevede existenţa unui singur distribuitor pe regiuni”, a declarat acesta pentru presa de specialitate (link). Așadar, soluția ar fi ca RCS / RDS să participe, eventual, la o licitație prin care ar fi scoasă la mezat o întreagă regiune a țării și nu numai un oraș anume.
Reamintim că, recent, Municipalitatea orădeană a semnat o asociere cu compania lui Teszari în vederea realizării unei rețele noi de distribuție a energiei electrice (link). Primăria oferă teren pentru stațiile de transformare, iar pe lângă prețul mai mic decât cel actual practicat de Electrica, RCS / RDS ar oferi și un fel de redevență anuală de minimum 200.000 de euro (o parte din profitul realizat prin revânzarea de curent electric). Citiți mai multe despre relația dintre Municipalitate și firma omului de afaceri orădean accesând acest link.
ian. 14, 2022 0
feb. 15, 2017 0
sept. 29, 2016 0
iun. 19, 2016 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0