Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
apr. 24, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 1219 vizualizari
Sâmbătă, 27 aprilie 2019, începe sezonul estival la Aquapark Nymphaea Oradea, dată de la care complexul se deschide și în partea exterioară, având o capacitate de 2.200 de persoane, față de 850 pe timpul iernii. Tot începând de sâmbătă, Ștrandul Ioșia trece la programul de vară, fiind deschis zilnic, între orele 8-20.
Vizitatorii Aquaparkului Nymphaea se vor putea bucura de cele 15 bazine de înot și relaxare, atât în exterior, cât și în interior, 10 tobogane, structuri de joacă speciale pentru copii, șapte saune, saloane de masaj, baie turcească, salon pentru bronzat și terenuri de sport. Aquaparkul va funcționa, într-o primă fază, cu două restaurante și două baruri, punând la dispoziția vizitatorilor aproximativ 120 de umbrele, 1.850 de dulapuri, peste 3.000 de șezlonguri și 600 de scaune. De asemenea, iubitorii de sport pot opta să se relaxeze la terenurile de tenis cu piciorul, de fotbal, handbal, baschet şi volei.
Programul de funcționare al Aquaparkului este zilnic, între orele 10 – 22. De precizat că bazinul de înot nu va funcționa începând de sâmbătă, 27 aprilie, ci doar de miercuri, 1 mai, având program între orele 6 – 22. Casieria va funcționa între orele 6 – 9, pentru bazinul de înot (n.r. – începând din 1 mai), și între orele 10 – 21, pentru Aquapark.
Un bilet pentru adulți costă 60 lei, biletul pentru elevi peste 14 ani până la 18 ani și pensionari – 50 lei, iar cele pentru copii peste 3 ani până la 14 ani – 30 lei.
Biletele pentru înot (orele 6 – 9.30) costă 12 lei pentru adulți, 10 lei pentru elevi peste 14 ani până la 18 ani și pensionari și 6 lei pentru copii peste 3 ani până la 14 ani.
În weekenduri, minivacanțe, vacanțe școlare sau sărbători legale sunt emise bilete pe întreaga zi, iar în limita locurilor disponibile, și cele de la ora 17.
În cursul săptămânii puteți beneficia atât de biletele de 3 ore, cât și de cele de la ora 17. Biletele pentru trei ore sunt 30 lei pentru adulți, 25 lei pentru elevi peste 14 ani până la 18 ani și pensionari și 15 lei pentru copii peste 3 ani până la 14 ani. De menționat că bilete pentru trei ore nu sunt disponibile în această perioadă de vacanță școlară, acordarea lor fiind reluată din data de 6 mai 2019. În limita locurilor disponibile, vizitatorii vor putea opta, însă, pentru biletele de la ora 17, pentru care adulții vor plăti 35 lei, elevii peste 14 ani până la 18 ani și pensionarii – 30 lei, iar copiii peste 3 ani până la 14 ani – 20 lei. Copiii până la 3 ani au acces gratuit.
Pentru a evita formarea cozilor și, odată cu ele, crearea de neplăceri vizitatorilor, conducerea ADP recomandă achiziționarea anticipată a biletelor, online, începând cu două luni înainte și până în preziua vizitei, la ora 21, accesând linkul http://www.aquapark-nymphaea.ro/infopoint/achizitionare-bilete. Pot fi achiziționate online doar biletele pentru întreaga zi, nu și biletele de trei ore sau cele de la ora 17.
sept. 26, 2024 0
iul. 19, 2024 0
iul. 25, 2023 0
iul. 04, 2023 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0