Actualizat aprilie 4th, 2025 11:13 PM
mai 05, 2021 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage, Sănătate 0 970 vizualizari
Având în vedere necesitatea creșterii capacității de vaccinare a populației în județul Bihor în scopul atingerii indicelui necesar imunizării colective optime, Direcția de Sănătate Publică Bihor, Instituția Prefectului – Județul Bihor și Primăria Municipiului Oradea au făcut demersuri pentru suplimentarea fluxurilor de vaccinare din Municipiul Oradea, prin deschiderea unui centru de vaccinare de tip drive-through pe strada Calea Aradului nr. 62 – parcarea Era Shopping Park.
Amplasarea Centrului drive-through în Parcarea Era Shopping Park permite accesul facil al persoanelor cu mijloace auto de deplasare, fiind astfel posibilă efectuarea unui număr mare de vaccinări într-un timp scurt și în condiții de siguranță sanitară.
Centrul va funcționa zilnic în intervalul orar 08.00-20.00 și va dispune de patru fluxuri de vaccinare cu serul produs de compania Pfizer.
Vaccinarea se realizează fără programare în Platforma RoVaccinare, iar datele persoanelor vaccinate vor fi introduse ulterior în Registrul Electronic Național de Vaccinare, de unde se va emite și adeverința de vaccinare.
Persoanele care doresc să se vaccineze se vor prezenta cu actul de identitate și cu chestionarul de triaj, completat pe loc sau completat anterior prin accesarea site-ului RoVaccinare, https://vaccinare-covid.gov.ro/chestionar-triaj-vaccinare-adulti/
Vaccinarea se efectuează persoanelor aflate în mijlocul de transport, fără a fi necesară părăsirea autovehiculului sau în spațiului special amenajat după caz.
După vaccinare, persoanele vaccinate se deplasează cu autoturismul către zona de supraveghere post vaccinare, care este asigurată de către personal medical (medic și asistenți)
În perioada de supraveghere, se emite adeverința de vaccinare, iar medicul înscrie pe aceasta data la care se va efectua cea de a doua doză
În procesul de vaccinare se vor aplica și respecta procedurile și instrucțiunile în vigoare referitoare la desfășurarea procesului în condiții de siguranță și în cadrul reglementat.
Menționăm faptul că în România vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 este voluntară și gratuită.
Vaccinarea este soluția optimă pentru revenirea la o viață normală, într-un mediu favorabil și sigur
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0