Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
nov. 17, 2023 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 901 vizualizari
Sâmbătă, 18 noiembrie, se deschide la Salonta platforma pentru depozitarea deșeurilor mari, pentru colectarea separată a deșeurilor voluminoase.
În Centrul cu Aport Voluntar (C.A.V.) vor putea depozita gratuit deșeuri locuitorii din orașul Salonta și comunele Tulca și Mădăras. Accesul în centrul de colectare va fi permis după identificarea prin cartea de identitate. Centrul este administrat de Primăria Salonta, prin operatorul de salubritate AVE Bihor.
Programul de funcționare va fi în fiecare sâmbătă, între orele 10:00 și 18:00. Cetățenii vor putea depozita deșeuri precum anvelope, mobilă, plastic, hârtie, carton, textile, sticlă, metal, deșeuri din construcții, deșeuri de grădină, deșeuri electrice și electronice, ulei vegetal uzat, bidoane insecticide, cutii de la vopsele, neoane și baterii de dimensiuni mici.
Platforma din Salonta face parte din rețeaua de 32 de centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar care vor funcționa în județul Bihor, un proiect realizat de Consiliul Județean Bihor și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) Ecolect Group, în parteneriat cu primăriile.
„Din vara anului viitor, toate cele 32 de platforme de deșeuri vor fi deschise. În felul acesta, cetățenii județului Bihor vor avea, la o distanță mică de casă, posibilitatea să depoziteze toate deșeurile mari, în mod gratuit, asigurând astfel condiții pentru un județ curat”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Vă reamintim că în 4 noiembrie a devenit operațională platforma din Aleșd. Urmează deschiderea centrelor din Marghita și Beiuș. Sunt în lucru 12* platforme și urmează desemnarea constructorului pentru alte 16**.
Aceste centre, finanțate cu fonduri europene, fac parte din „Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor” (S.M.I.D.) din județul Bihor și vor deservi atât unitatea administrativ–teritorială unde sunt amplasate, cât și pe cele din vecinătate.
*Platforme în lucru: Sântandrei, Sânnicolau Român, Vadu Crișului, Beznea, Tileagd, Ceica, Tinca, Săcueni, Valea lui Mihai, Popești, Oșorhei, Sânmartin;
**Platforme în licitație: Aușeu, Avram Iancu, Balc, Borș, Buntești, Chișlaz, Cociuba Mare, Copăcel, Drăgănești, Lazuri de Beiuș, Lăzăreni, Nojorid, Paleu, Spinuș, Ștei, Vașcău.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0