Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
sept. 08, 2016 Andrei Şandor Actualitate, Eveniment 0 6308 vizualizari
E mare, frumos și nou. Fără îndoială, Complexul „Nymphaea” este atracția locală a momentului, fiind așteptată de luni de zile, iar conducerea Administrației Domeniului Public (ADP) Oradea se așteaptă la mii de clienți în primele zile. „Peste 6.000 de oameni s-au arătat interesați să vină la aquaparc”, a declarat cu mândrie directorul Liviu Andrica, convins că noua zonă de agrement va fi asaltată chiar din prima dimineață în care aquaparcul va fi deschis publicului.
Va fi sâmbătă, 10 septembrie, de la ora 10. Din păcate, va fi și ultimul weekend din vacanța de vară, dar chiar și așa sunt condiții ca cele aproximativ 1.800 de locuri să fie în permanență ocupate. Este un amănunt important deoarece, atenție, NU VA FI PERMIS ACCESUL DECÂT ÎN FUNCȚIE DE ACESTE LOCURI. Explicația șefului ADP: e normal ca, pentru banii pe care îi plătește clientul, să aibă loc să se desfășoare și să nu se simtă ca sardelele în conservă. Altfel spus, calculați-vă bine ora de plecare spre aquaparc deoarece sunt șanse mari să trebuiască să stați la rând în așteptarea eliberării unor locuri. Iar deocamdată posibilitatea rezervării anticipate a biletelor de intrare nu există.
De altfel, la sugestia ziariștilor, ADP va încerca să implementeze o modalitate online de consultare a gradului de umplere a Complexului „Nymphaea”, lucru care ar putea fi de folos, deși pare doar unul orientativ. Căci, mai ales până când nu poți să îți rezervi / plătești accesul pe cale electronică, prin intermediul unei pagini web, există riscul ca doritorul de bălăceală să nu ajungă destul de repede la aquaparc, locurile libere văzute pe net fiind ocupate între timp.
Directorul Liviu Andrica a făcut pe ghidul și a prezentat, cu 2 zile înainte de marea inaugurare, modul de acces și circuitul pe care fiecare client îl va face: de la plata biletului și primirea brățării, trecând prin zona de dulăpioare / dușuri de la subsol și ajungând la bazinele cu apă. Cei care merg al „Nymphaea” vor putea uita de bani pe timpul „sejurului”. Mai exact, ei nu vor avea treabă cu banii propriu ziși, toate serviciile din interior (care nu sunt incluse în prețul biletului de intrare) urmând a fi imprimate pe brățară, iar plata finală se va face la plecare, în funcție de datele finale de pe brățară.
Biletul de intrare oferă acces la oricare bazin comun din exterior și din interior, dând dreptul și la un dulăpior, respectiv la un șezlong. Adică, mai ales că nu vor fi lăsați să intre mai mulți oameni decât capacitatea de aproximativ 1.800 de persoane, nu va fi bătaie pe „paturi”. Băuturile alcoolice / răcoritoare și înghețata se plătesc separat. La fel și mâncarea. Dar tot nu cu bani gheață, ci la plecare, cu ajutorul brățărilor care înregistrează cheltuielile. Totodată, toate celelalte servicii din incintă sunt contra cost, ele neintrând în prețul biletului. Câteva exemple de asemenea servicii: saună, masaj (n.b.: cel tailandez încă nu e pus la punct, dar directorul Andrica promite că va face cele necesare poate chiar printr-o documentare în țara de origine a acestui tip de relaxare), baie turcească sau finlandeză, coafat, jacuzzi-ul privat (100 de lei/oră – foto), cameră de aromoterapie, estetică dentară etc.
La prezentarea de azi a participat și viceprimarul Mircea Mălan, care a revenit asupra faptului că avem acum cel mai modern și mai mare așezământ de acest tip realizat de o administrație publică locală. Edilul a reluat și ideea conform căreia, pe lângă localnici, investiția de aproape 89 de milioane de lei se adresează și turiștilor din România care trec prin oraș în drumul lor spre alte aquaparcuri din Ungaria. De acum înainte, ei vor putea să își cheltuiască banii la Oradea. Mălan s-a arătat convins că ADP va demonstra că poate gestiona în condiții bune (și din punct de vedere financiar) acest complex.
Vă întrebați cam ce buget ar trebui să aibă o familie pentru a petrece o zi la Complexul „Nymphaea”? Ei bine, așa cum și bihorstiri.ro a scris, prețurile biletelor de intrare sunt după cum urmează: adulți – 25 de lei pe 3 ore, pensionari – 20 de lei pe 3 ore, copii până la 14 ani – 12 lei pe 3 ore; pentru toată ziua, un adult va scoate din buzunar 50 de lei, un pensionar 40 de lei, iar un copil până la 14 ani 25 de lei. Se conturează deja ideea că cel mai mult merită să se opteze pentru intervalul orar 17 – 22 când biletul pentru adult costă 30 de lei, cel pentru pensionari 25 de lei, iar cel pentru copiii până la 14 ani costă 15 lei. Doi adulți și doi copii (sub 14 ani) au parte de un preț de 125 de lei pe toată ziua, iar un adult și doi copii vor plăti 85 de lei pentru toată ziua.
De știut că, în caz că se plătește un bilet de 3 ore, iar clientul depășește cele 180 de minute, timpul în plus este taxat cu 0,2 lei/minut. Închirierea unui prosop costă 2 lei / bucată, dar clienții au voie cu prosoapele lor de acasă. Biletul SPA poate fi achiziționat numai de către cei care au plătit intrarea în aquaparc și costă 10 lei/zi, iar biletul pentru baia turcească costă 20 de lei/zi. Pierderea brățării se pedepsește cu 30 de lei + anularea creditului încărcat pe el de către client.
În ceea ce privește zona de alimentație publică, aceasta e împărțită: sunt amenajate locuri de luat masa atât în interior, cât și în exterior. Ca prețuri practicate pentru mâncare, potrivit directorului Liviu Andrica, clienții aquaparcului trebuie să calculeze astfel: ciorbă – 9 lei, pulpă de pui dezosată / ceafă de porc la grătar / cotlet de porc la grătar – 10 lei, mușchiuleț de porc – 16 lei, garnituri – între 3 lei și 5 lei, salate – 4 lei și 5 lei. O bere la halbă va costa 5 lei, o răcoritoare la 500 ml va fi taxată tot cu 5 lei. Desigur, vor fi și alte tipuri de mâncare și băutură. Până sâmbătă, ziua deschiderii, totul va fi stabilit și afișat.
Orădenii vor fi ajutați de oamenii Complexului „Nymphaea” să treacă cu bine de formalitățile de „check-in”. De asemenea, lumea poate sta liniștită: aquaparcul beneficiază inclusiv de serviciile unor salvamari antrenați de un specialist adus de pe litoral.
aug. 13, 2024 0
mai 09, 2024 0
feb. 15, 2024 0
aug. 11, 2022 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0