Fundația Comunitară Oradea invită bihorenii să nominalizeze faptele bune și oamenii din spatele acestora. Oamenii sunt invitați să își exprime aprecierea prin nominalizarea unor persoane sau inițiative, care în 2025 au avut un impact major asupra dezvoltării comunității. Implicarea și acțiunile celor nominalizați vor fi recunoscute miercuri, 17 decembrie, pe scena Teatrului Regina Maria, în cadrul evenimentului Gala Comunității Bihorene, organizat și anul acesta de Fundația Comunitară Oradea.
Bihorenii pot face nominalizări la una sau mai multe dintre categoriile din formularul acesta, până la data de 21 noiembrie. Organizatorul are nevoie de argumentarea fiecărei nominalizări făcute de bihoreni, pentru ca juriul format din board-ul Fundației Comunitare Oradea să decidă câștigătorul fiecărei categorii în urma analizării celor enunțate. Categoriile pentru care pot fi făcute nominalizări sunt următoarele:
LIDERUL care schimbă lumea
La această categorie bihorenii pot nominaliza persoanele care prin dedicare și profesionalism au reușit să îndrume și să inspire comunități devenind exemple demne de urmat.
VOLUNTARUL anului
Voluntarii sunt cei care oferă timp și implicare pentru ca întreaga comunitate să aibă de câștigat. Nominalizarea celui mai dedicat reprezintă recunoașterea eforturilor depuse.
ECHIPA anului
La această categorie se încadrează grupurile de inițiativă care împreună au gândit și implementat proiecte și-au găsit soluții pentru problemele din comunitate.
EXCELENȚĂ în meserie
Pot fi nominalizați acei angajați din sistemul public sau privat, care prin pasiunea pentru munca lor excelează din punct de vedere profesional.
PROIECTUL anului
La această categorie pot fi nominalizate proiectele derulate de orice tip de organizație, profit sau non-profit, autoritate publică, grupuri de inițiativă sau indivizi, care au produs un impact major și vizibil, rezolvând probleme existente în comunitate indiferent de domeniul în care a fost dezvoltat: social, comunitar, medical, ecologic, cultural etc.
ONG-ul anului
Această categorie este despre organizațiile non-profit care au produs schimbări vizibile în comunitate prin proiectele pe care le-au coordonat, prin evenimentele pe care le-au organizat sau prin campaniile pe care le-au derulat.
PROMOTOR al culturii și artei
Categoria aceasta are ca scop nominalizarea organizațiilor non-profit, a grupurilor de inițiativă sau a oamenilor care s-au axat pe promovarea artei, culturii sau tradițiilor prin activitățile realizate.
PROMOTOR al excelenței școlare
La această categorie pot fi nominalizate organizațiile non-profit, grupurile de inițiativă sau oamenii care au avut în vedere promovarea excelenței în domeniul educației prin proiecte inovatoare, prin promovarea valorilor autentice și a meritocrației.
Formularul de nominalizări se găsește aici. Orice bihorean poate face o nominalizare prin care să motiveze de ce o persoană, o echipă, un ONG sau un grup de inițiativă merită să fie premiat cu un trofeu în cadrul Galei. Gala Comunității Bihorene a ajuns la ediția a VII-a. Tema de anul acesta este Truisme și Altruisme. 6 speakeri cunoscuți vor completa momentul de apreciere al celebrării celor din comunitatea bihoreană. Speakerii urmează să fie anunțați. Gazda evenimentului va fi Bogdan Bob Rădulescu.
În sala Teatrului sunt așteptați toți cei care își doresc să ia parte la celebrarea binelui din comunitate. S-au pus în vânzare 2 tipuri de bilete: general și VIP – pentru cei care vor să se bucure după încheierea evenimentului de un moment Cocktail în prezența speakerilor. Bilete la Gala Comunității Bihorene 2025 se găsesc aici.
Fondurile strânse din vânzarea biletelor vor fi direcționate către susținerea a două programe ce vor fi implementate de Fundația Comunitară Oradea în anul 2026. Este vorba despre programul de dezvoltare organizațională Incubatorul de ONG-uri și un program care va încuraja practicarea sportului. Mai multe informații despre eveniment se găsesc pe site-ul Fundației Comunitare Oradea și pe pagina de Facebook a ONG-ului.