Tema „Youtube” a propulsat în finala de la Balul Balurilor reprezentanții Colegiului Tehnic „Traian Vuia”, pe cei de la Colegiul Economic „Partenie Cosma” și pe cei de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”. A doua semifinală incendiară a ediției din acest an a competiției interliceale a avut loc vineri seara, la discoteca No Problem, în acompaniamentul asurzitor al galeriilor. Probele de îndemânare au apăsat greu în balanța etapei de aseară. Juriul a decis că cei de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” și cei de la Grupul Școlar „Transilvania” nu merită să se înfrunte pentru trofeul suprem al Balului Balurilor 2011. În finala de săptămâna viitoare, pe lângă cinci licee orădene, va apărea, în mod surprinzător, Liceul din Bratca, aflat la prima participare. Pe lângă cei calificați aseară, vor mai lupta pentru a câștiga Balul Balurilor următoarele școli: Liceul cu Program Sportiv „Bihorul” și Grupul Școlar „Vasile Voiculescu”. Finala se anunță cu atât mai intensă, cu cât tema transmisă de către organizatori este „profesori vs. elevi”. Pentru imagini de la a doua semifinală din cadrul Balului Balurilor ediția 2011 accesați galeria foto 1 și galeria foto 2.