Actualizat noiembrie 22nd, 2024 1:19 PM
iun. 11, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 2579 vizualizari
Peste 1.500 de elevi din 52 de şcoli au învățat de la polițiștii bihoreni, în cadrul proiectului național „Școala Siguranței Tedi”, cum să se comporte acasă, pe stradă, la școală, la locul de joacă și în vacanță.
Pe parcursul anului şcolar 2018 – 2019, Poliţia Română împreună cu Ministerul Educației Naţionale, în parteneriat cu firma „Maspex România”a derulat Programul ,,Şcoala Siguranţei Tedi”, unul dintre cele mai ample programe educative derulate la nivel național, care-i învață pe elevii de clasa întâi cum să fie în siguranță pe stradă, în drumul spre şcoală şi spre casă, precum și în perioada vacanțelor.
Programul ,,Şcoala Siguranţei Tedi” a avut ca scop informarea copiilor cu privire la potenţialele pericole şi furnizarea de soluţii prin metode educative adecvate vârstei lor. Programul a fost adresat elevilor aflaţi în primul an de studiu.
În județul Bihor, proiectul a fost implementat de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor. 72 de clase de elevi din 52 de unități școlare din mediul urban și din mediul rural din județul Bihor au fost implicate în activitățile informativ preventive derulate de polițiștii de prevenire bihoreni pe teme privind siguranța copiilor în cadrul proiectului „Școala Siguranței Tedi”.
Pe parcursul anului școlar 2018 – 2019, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au derulat 59 de activităţi preventive în unităţile şcolare bihorene implicate, în care au angrenat peste 1.500 de elevi din municipiile Oradea, Beiuș, Marghita, Salonta și din localitățile bihorene Aleșd, Nojorid, Leș, Oșorhei, Săcueni, Sânmartin, Spinuș, Șimian, Cihei, Căpâlna, Talpoș, Telechiu, Țețchea, Tileagd, Tinca, Cociuba Mare, Borș, Buntești, Dobrești, Finiș, Cefa, Avram Iancu, Borod, Borozel.
Informaţiile oferite de poliţiştii bihoreni au fost susţinute de o serie de materiale educative complexe şi atractive, destinate elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice, adaptate celor trei categorii de beneficiari, constând în cărţi de colorat, broşuri şi pliante informative, set de scenarii de activităţi. Proiectul Tedi nu a vizat învățarea pe de rost a unor informații, ci asimilarea unor cunoștințe și dezvoltarea unui set de abilități la care copilul să apeleze în diverse situații. Activităţile derulate în şcoli de poliţiştii bihoreni au respectat nevoia copilului de a învăţa prin joc, micuții implicați fiind la vârsta la care înţelegerea unui mesaj trebuie însoţită de vizualizarea lui.
Poliţiştii de prevenire le-au prezentat copiilor principalele reguli de comportament în trafic, indicatoarele rutiere, aspecte privind trecerea pentru pietoni şi le-au explicat semnificaţia semaforului pentru pietoni.
La finalul lunii mai a.c., în Orășelul Copiilor din municipiul Oradea, în cadrul unei lecții deschise de prevenire, polițiștii de prevenire bihoreni i-au întâlnit pe elevii celor două școli din județul Bihor care au fost premiate de firma „Maspex România” pentru activitățile realizate în cadrul Programului ,,Şcoala Siguranţei Tedi” , respectiv cei de la Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Oradea și cei de la Școala Creștină Privată din Tinca.
Vedeta activităților din Orășelul Copiilor a fost mascota Tedi, care a fost prezentă în mijlocul copiilor, cu recomandări preventive și surprize pentru aceștia.
Dintre sfaturile pe care poliţiştii le adresează celor mici, amintim:
* Pe drum, fii atent la semnele de circulație și respectă ceea ce indică ele! Astfel, vei fi în siguranță!
* Când mergi pe stradă, fii foarte atent! Ai deosebită grijă la traversarea străzii!
* Traversează doar la culoarea verde a semaforului! Culoarea roșu înseamnă STOP! Când o vezi, oprește-te și așteaptă culoarea verde!
* Când urci în mașină, pune-ți întotdeauna centura de siguranță! Amintește-le și celorlalți pasageri să facă același lucru! Centura de siguranță îți protejează viața și sănătatea!
* Mergând spre școală, deplasează-te întotdeauna pe trotuar, iar dacă nu este trotuar, pe marginea drumului! În situația în care nu există nici margine, te poți deplasa pe carosabil, însă fii foarte atent și stai cât mai aproape de margine! Întotdeauna mergi pe partea stângă a carosabilului!
* De fiecare dată când te simţi în pericol, anunță mai întâi un adult despre problema pe care o ai, iar acesta va decide dacă este nevoie să sune la 112.
Joacă-te doar în locurile sigure! Nu te juca niciodată lângă șosea sau iarna pe lacul înghețat!
* Dacă ești singur acasă, nu deschide nimănui ușa! De asemenea, nu te juca cu obiecte care te pot răni (cuţit, chibrit, aragaz)!
nov. 14, 2024 0
nov. 06, 2024 0
oct. 24, 2024 0
oct. 14, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0