Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
feb. 28, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1544 vizualizari
Sub ochii primarului Ilie Bolojan și după câteva minute de discuții pe tema propusă de președintele Consiliului Județean (CJ) Bihor, Cornel Popa, aleșii bihorenilor au aprobat un schimb de terenuri între Municipalitatea orădeană și forul județean. Protocolul de colaborare care a generat proiectul de hotărâre de azi (28 februarie) a fost semnat în cursul serii de ieri, de fapt acesta fiind și motivul pentru care acest subiect nu apăruse pe ordinea de zi inițială, fiind introdus pe listă în ultima clipă, înainte de ședința ordinară de vineri. La prima vedere, strict ca suprafață în chestiune, CJ iese mai bine din acest schimb, căci primește o suprafață mai mare de la Primărie. Concret, Judeţul Bihor oferă suprafaţa de 50.507 mp (teren aflat în domeniul privat al județului), iar în contrapartidă Municipiul Oradea oferă 86.634 mp. Ambele terenuri se află în zona Universității și a Cimitirului „Rulikowski”. De altfel, o parte a suprafeței primite de la CJ va fi folosită de Primărie în vederea extinderii cimitirului. Primarul Bolojan, prezent la partea de final a ședinței de azi a CJ, a explicat că este nevoide extindere căci, în ritmul actual al înhumărilor, în aproximativ 5 ani de zile nu va mai fi loc acolo. De asemenea, pe partea de teren de lângă Peța se dorește realizarea unei zone pentru proiecte de tip social. În același timp, CJ Bihor, pe terenul primit la schimb de la Primărie, dorește și el să implementeze infrastructuri sociale în zona campusului universitar.
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0