Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 09, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1177 vizualizari
Un nou episod în scandalul plagiatului de care este acuzat ministrul Educației, senatorul PSD Ioan Mang, s-a consumat azi, 9 mai. Președintele PDL, fostul premier Emil Boc, a cerut public demisia demnitarului orădean, pe motiv că o lucrare științifică publicată într-o revistă editată de Universitatea din Oradea ar fi fost „copiată în integralitate”, cu excepția câtorva grafice. Liderul PDL spune că „demisia este necesară și evidentă” și că „este inadmisibil să ai în fruntea Ministerului Educației un om care din nefericire a fost promovat pe bază de plagiat”. În replică, președintele PSD Bihor a declarat pentru mai multe organe de presă centrale că totul este un joc politic „al unora care au patronat acest minister” și care s-ar teme „că au pierdut controlul asupra lui și, într-adevăr, l-au pierdut”. Într-o emisiune în direct la Antena 3, miercuri după amiaza, ministrul Ioan Mang a menționat că îl va da în judecată pe fostul prim ministru al României. Altfel spus, nici gând să își dea demisia.
Vă invităm să recitiți aici articolul despre presupusul plagiat pe care actualul ministru al Educației l-ar fi săvârșit împreună cu soția lui și cu un al treilea co-semnatar al lucrării științifice „incriminate”.
iul. 30, 2024 0
mai 28, 2024 0
mai 15, 2024 0
aug. 26, 2023 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0