Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 15, 2019 Daniel Ardelean Actualitate 0 2081 vizualizari
În fața sediilor Adeplast din patru județe, Corlătești (Ploiești), Ișalnița (Craiova), Oradea și Roman cei 470 angajați tremură pentru locurile lor de muncă. Sunt în grevă, în fiecare dimineață, grevă de avertisment de 10 minute. Înființată în urmă cu 20 de ani de Marcel Bărbuț, AdePlast a devenit între timp unul dintre cei mai mari producători de adezivi, mortare uscate, polistiren, vopsele și tencuieli decorative din România. Cu o cifră de afaceri de 92.000.000 de euro în 2018, AdePlast exportă în Ungaria, Bulgaria, Austria, Republica Moldova, Marea Britanie și Spania. Însă gigantul se clatină, după lovitura încasată la începutul anului. După 3 ani de chin, pe 9 februarie 2019, Marcel Bărbuț pierde lupta cu cele două forme de cancer. Avea 62 de ani.
Omul de afaceri născut la Bumbești – Jiu, Gorj, a luat la rând toate clinicile mari din Europa, dar boala a învins. Bărbuț avea 5 copii din 3 relații Pe patul de moarte, în Austria, Bărbuț și-a făcut testamentul, autentificat la notar. A redactat actul în consulatul României din Viena. După dispariția capului familiei, fiii săi au deschis plicul și ceva i-a lovit în moalele capului: nu erau privilegiați! Cu 5 copii din 3 relații diferite, Marcel Bărbuț, niciodată căsătorit cu acte, și-a pus toată nădejdea într-o persoană din afara familiei: Daniel Stăncescu, pe care l-a indicat explicit să se ocupe de executarea testamentului.
Cei trei băieți ai lui Bărbuț, cărora presa prahoveană le-a inventariat excesele, alintându-i când „beizadele”, când „prințișori de Corlătești”, n-au suportat lovitura. În testament apar numele celor trei fii, Alexander Michael (29), Thomas (26) și Marcel jr (23), o fată, Ramona, „de care nu era sigur, dar a recunoscut-o”, precum și un copil de 6 ani, Mario, pe care-l are cu partenera din ultimii 21 de ani, Cristina Paveliuc. Așadar, șase moștenitori provin din familie (deși nu avea acte cu Cristina Paveliuc, legea consideră că are drept de moștenire, în baza anilor de conviețuire comună). Dar viitorul companiei, conform ultimei dorințe a fondatorului, îi aparține lui, și va urma să fie pus în parctică de Daniel Stăncescu.
Omul de încredere al lui Bărbuț – greu de înlocuit Lui Stăncescu, mâna sa dreaptă, Bărbuț i-a lăsat, prin testament, o sumă fixă, în semn de recunoștință pentru fidelitate. În ultimii patru ani, alături de patron, Stăncescu avea drept de semnătură. Stăncescu a devenit reprezentant legal pe 1 iulie 2016, când a fost numit director general în firmă, iar pe 13 iunie 2017 a fost numit președinte al Consiliului de Administrație. Dornici să preia puterea, cei trei băieți ai lui Bărbuț au apelat la Registrul Comerțului, încercând să-l îndepărteze pe Stăncescu din firmă. Fără succesiunea făcută și fără un certificat care să ateste calitatea de moștenitor, cererile lor au fost respinse ca neîntemeiate. Apoi au vrut să-l debarce pe Stăncescu din funcția de președinte al Consiliului de Administrație, dar, din nou, revocarea nu s-a putut împlini, întrucât băieții, care figurează în firmă cu diverse funcții, nu pot face dovada calității de acționari. Doar Adunarea Generală a Acționarilor poate decide în acest sens. Registrul Comerțului le-a respins și această acțiune. Lui Stăncescu, seniorul i-a lăsat, în afară de suma fixă, indicații precise, cum ar fi pașii obligatorii de urmat de firmă în perioada următoare. În timpul vieții, Bărbuț a purtat negocieri cu un concern austriac, pentru vânzarea brandului românesc.
Dacă testamentul nu se execută într-un an, adică părțile nu se înțeleg, intervine automat instanța. „Vor să sugă bani din firmă”. Fracturi, laptop și telefon confiscate! În urmă cu zece zile, toată tensiunea dintre tabere s-a spart în biroul lui Stăncescu, strângându-i pe holuri pe angajații speriați. Băieții lui Bărbuț au intrat peste director, solicitându-i să le transfere din contul firmei bani în conturile personale. Era vorba despre sume cuprinse între 10.000 și 50.000 de euro.
Unul l-a lovit, fracturându-i degetul mare de la mâna dreaptă, iar doi s-au ocupat să închidă ușa, să nu vină cineva. Au acoperit camerele video din incintă cu o pungă! L-au deposedat pe director, cu forța, de laptop și de telefonul mobil. Acolo sunt toate conturile online, dar și alte informații din firmă accesibile doar președintelui CA. Stăncescu a făcut plângere la Poliția Berceni, Valea Călugărească, pentru tâlhărie și pentru violarea corespondenței. A doua zi, polițiștii și procurorii au împânzit firma și au ridicat probele, au audiat martori și s-a deschis dosar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești. „Vor să sugă bani din firmă, înainte de deschiderea testamentului. Ei știu că dacă se execută testamentul, primesc doar câte 15% fiecare și trebuie să vândă firma, conform dorinței bătrânului”, este o declarație aflată între coperțile dosarului 2874/p/19, deschis la Parchet, urmare a muncii anchetatorilor. Terorizată de „tripletă” se declară și Cristina Paveliuc, fosta parteneră de viață a lui Marcel Bărbuț, care, de teamă, nu mai iese din casă. Grevă de 10 minute Stăncescu se simte cel mai vânat și îi acuză pe cei trei băieți ai lui Bărbuț că vor să treacă banii firmei în conturile lor personale, înainte de executarea testamentului. „Existând deja un dosar penal în care se fac cercetări, nu pot comenta decât că am încredere în Justiție și că toate eforturile mele următoare vor fi direcționate spre restabilirea echilibrului în companie și spre bunul mers al acesteia. Sunt în continuare CEO-ul și președintele companiei și doresc să-i asigur pe toți partenerii Adeplast – colegi, salariați, clienți, furnizori, finanțatori – că strategia imprimată de domnul Marcel Bărbuț va fi implementată cu orice preț”, a explicat Stăncescu pentru Libertatea. AdePlast înseamnă nu doar conducerea, ci și cei 470 de angajați de pe patru platforme industriale: Corlătești (Ploiești), Ișalnița (Craiova), Oradea și Roman.
În această săptămână, angajații, aflând despre frământările de la nivelul acționariatului, au făcut grevă japoneză, 10 minute în fiecare dimineață, de la ora 9.00. Azi, 15 aprilie, este zi de salariu la AdePlast, iar tensiunea este în creștere. Și-a scos fiii din firmă Stăncescu povestește cum s-a legat legătura cu patronul Marcel Bărbuț. „În urmă cu patru ani, pe 14 aprilie, m-a chemat la o discuție. Căuta un director financiar. În 10 minute, ne-am înțeles. Mi-a pus o singură condiție, să mă mut de la Craiova la Ploiești. Apoi, când m-a pus director general, mi-a zis: «Nu am pe cineva mai bun decât tine ». Dovezile sunt discuțiile pe Whattsapp în care îmi mulțumește pentru tot. Doar eu și cu dumnealui aveam drept de semnătură în firmă. Și asta spune totul”, explică actualul director general. „Când m-a pus președinte în Consiliul de Adminstrație al firmei, pe 13 iunie 2017, i-a scos din firmă pe Alexander Michael și pe Thomas, băieții lui. Asta era încrederea pe care o avea în mine. Și funcția de director, dar și cea de președinte al CA sunt pentru un mandat de câte patru ani”, explică Stăncescu. Libertatea a încercat să ia legătura cu frații Bărbuț. Prin intermediul serviciului de comunicare, am primit răspunsul că familia nu vrea să comenteze cazul, lâsând autoritățile să-și facă datoria. Beizadele cu probleme penale Daniel Stănescu, 43 de ani, se prezintă ca șef de promoție în liceu și în facultate, absolvent de Drept și de Științei Economice în Craiova, pentru ultima specializare susținându-și doctoratul în 2012. Presa prahoveană i-a descris pe cei trei frați Bărbuț ca pe niște copii de bani gata. Pe 17 aprilie 2017, Alexander Michael Bărbuț s-ar fi sustras recoltării probelor biologice și s-ar fi ales cu dosar penal. În noaptea de Paște, și-a făcut zob mașina cumpărată pe bani grei, portalul ph-online scriind că ar fi plecat beat criță din clubul SKY, apoi s-a proptit într-un copac de la intrarea în Ploiesti, zona Spitalului Județean. Pe numele lui Marcelo, cel de-al doilea fiu al lui Marcel Bărbuț, ar exista două dosare penale, unul pentru vătămare corporală gravă și altul pentru distrugere, ambele blocate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești. 233.000 de euro pentru LPF Sânge de oltean, Marcel Bărbuț era înnebunit după fotbal. Bărbatul a mers pe 5 septembrie 2017 să viziteze stadionul din Craiova, apoi ar fi tratat să preia clubul Jiul Petroșani, unde plănuia să-l instaleze antrenor pe Emil Săndoi. Până la urmă, intrarea în fotbal s-a făcut ca sponsor al Ligii Profesioniste de Fotbal. Organismul care organizează Liga 1 a dat numele unei competiții firmei cu sediul în Ploiești, Cupa Ligii AdePlast. Conform înțelegerii, LPF a încasat anual, în intervalul 2015-2017, suma de 500.000 de euro. Bărbuț ar fi întârziat plățile, la un moment dat, socotind competiția o „șușanea”. După ce a dispărut Cupa Ligii (Dinamo a câștigat pe ultima, în 2017), AdePlast a fost legată de ligă printr-un contract de sponsorizare în valoare 233.000 de euro pe sezon (expiră chiar în stagiunea 2018-2019), pentru trei panouri de 9X3, amplasate în spatele fiecărei porți, în sensul de filmat, la fiecare meci din Liga 1.
Sursa Libertatea.ro
nov. 04, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 21, 2024 0
oct. 17, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0