Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
oct. 01, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 2084 vizualizari
Drept compensare pentru amânarea Zilelor Comunei – care ar fi trebuit să aibă loc în vară -, primarul Ioan Horga a „gătit” un eveniment special pentru holodani. Sâmbătă, în ultima zi din septembrie, locuitorii comunei și-au croit drum spre sala de sport pentru a asista la două evenimente speciale. Pe de o parte, în așezământul finalzat acum câțiva ani (dar neutilizat așa cum trebuie din cauză că construcția avea niște lipsuri pe care Primăria condusă de Horga le-a corectat) a avut loc o competiție de box internațională. Organizat de Primăria Holod şi Profesional Box Holod, evenimentul a adus în comună invitaţi prestigioşi: pe Francisc Vaştag şi pe Mihai Leu. De asemenea, a fost acolo şi Alex Năstase, vicepreşedintele Federaţiei Române de Box. La concursul propriu zis au luat parte sportivi de la Steaua Bucureşti, Centrul Olimpic Reşiţa, echipa de box din Cugir, Academia de Box Budapesta, echipa de box din Bekescsaba, cea de la Vecses (Ungaria), respectiv de la Basti Box Salonta şi Profesional Box Holod.
În paralel, grație vremii superbe, în zona din jurul sălii de sport s-au adunat cetățenii Holodului, care au simțit nevoia să sărbătorească. Nu neapărat inaugurarea oficială a sălii, ci momentul în care au putut socializa în aer liber. Și au avut ce face: mâncare, băutură, standuri cu podoabe / briz-brizuri și suveniruri. Totodată, copiii au putut scoate bani de la părinți pentru a se da pe tobogane, a trage la țintă, a se roti pe carusel sau pentru a face zorbing.
Alături de ai au fost nu doar cei din conducerea comunei, ci și o serie de persoane importante din PSD Bihor (ex.: președintele Ioan Mang, deputatul Ioan Roman, respectiv consilierii județeni Stela Babău, Adrian Dume și Florian Oros). De asemenea, a trecut pe acolo managerul Serviciului de Ambulanță Județean, Gheorghe Pintea, care a ținut să precizeze că nu a mers pentru a controla echipajul medical prezent la competiția de box, ci pentru a onora invtația primarului comunei. Programul muzical a conținut recitaluri de muzică populară, dar și muzică de petrecere (cu Party Band) și un concert pop cu noua vedetă în devenire a casei de producție a lui Marius Moga: Jessy.
De altfel, edilul-șef s-a arătat emoționat că, în sfârșit, sala de sport chiar poate fi exploatată așa cum trebuie. Mai ales că nimeni nu ar fi crezut în urmă cu 2-3 ani că Holodul va putea găzdui un eveniment sportiv de anvergură internațională. Sportivii care așteptau să intre în ring au putut profita și de aparatele de „forță” amplasate în sală, achiziție a Primăriei Holod. Ioan Horga spune că urmează să mai fie cumpărate și câteva mese de ping pong. Aparent inutile pentru o comună cu vreo 3.000 și ceva de locuitori, aceste investiții în dotare sportivă sunt totuși bineveite. Șeful Primăriei comunale susține că, zilnic, peste 30 de copii vin la sala de sport pentru a face mișcare.
Urmează ca, în 2018, administrația locală să pună la punct și vechiul teren de sport. Printre celelalte proiecte importante ale Holodului, aflate în derulare, se numără asfaltarea străzilor din satul Dumbărvița, precum și realizarea sistemului de alimentare cu apă potabilă în Valea Mare și Dumbrava. Banii necesari vor fi alocați prin Programul Național de Dezvoltare Locală. De asemenea, de reabilitare totală va beneficia grădinița din Vintere, iar la școala din Lupoaia se va lucra la grupurile sanitare și la izolarea termică a clădirii. Tot cu bani de la București se intenționează reabilitarea căminelor culturale din Vintere și Lupoaia. Iar Compania Națională de Investiții va sprijini construirea de la zero a unei case de cultură a comunei Holod. Primarul Ioan Horga spune că imobilul va avea 500 de locuri și că deja se muncește la realizarea unui studiu de fezabilitate.
Însă cetățenii din zonă vor fi foarte bucuroși să afle că, din 2018, în fiecare zi de marți, va funcționa din nou piața agroalimentară. După aproape 3 decenii, susține edilul PSD-ist.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0