Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mai 25, 2022 Adrian Popa Actualitate 0 1045 vizualizari
Două ghiduri de prevenire a violenței domestice, adresate victimelor și specialiștilor în domeniu, lansate la Oradea, în cea de-a treia zi a „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”.
Marți, 24 mai, polițiștii de prevenire bihoreni au continuat activitățile desfășurate în cadrul evenimentului național „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, cea de-a treia zi fiind dedicată prevenirii violenței domestice.
Astfel, în intervalul orar 13.00 – 15.00, la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” din Oradea, polițiștii de prevenire bihoreni, în colaborare cu reprezentanții Fundației Lampas și cu cei ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor au organizat o dezbatere privind violenţa domestică, la care au fost prezente peste 100 de persoane, elevi, studenți, profesori, directori ai unor instituții de învățământ, asistenți sociali, reprezentanți ai unor fundații și ONG – uri, precum și ai unor instituții publice locale.
În cadrul dezbaterii, polițiștii de prevenire bihoreni au explicat publicului ce este violența în familie, care sunt formele de manifestare ale acesteia, au vorbit despre drepturile victimelor violenței domestice, unde poate apela o persoană care se consideră victimă a violenței în familie și au prezentat detalii despre ordinul de protecție, un instrument util, care are ca scop protejarea persoanei a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, precum și pentru înlăturarea stării de pericol.
Toate aceste detalii, dar și multe altele au fost cuprinse în două ghiduri de prevenire a violenței domestice, lansate în cadrul evenimentului. Echipa care a construit și materializat cele două ghiduri este formată din polițiștii de prevenire bihoreni împreună cu reprezentanții Fundației Lamaps și cu cei ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, în cadrul campaniei preventive „Violența lasă urme! Îndrăznește să ridici privirea!”.
Cele două ghiduri lansate marți, la Oradea, poartă numele campaniei preventive în cadrul căreia au fost realizate și au fost concepute pentru a fi instrumente utile, care să vină în ajutorul victimelor violenței domestice, dar și în sprijinul specialiștilor cu atribuții în domeniu.
Astfel, unul dintre acestea se adresează victimelor violenței domestice și cuprinde toate informațiile necesare pentru ca o persoană aflată în situația de victimizare să știe cum și unde să solicite intervenție și sprijin, iar cel de-al doilea se adresează tuturor categoriilor de specialiști care au responsabilități în domeniul violenței domestice – asistenți sociali, psihologi, cadre didactice, funcționari publici, personal medical, juriști, consilieri de probațiune etc..
Pe lângă informațiile utile cuprinse, cele două ghiduri sunt ilustrate cu desene cu mesaje antiviolență, realizate cu mult talent, de copiii de la Liceul de Arte Oradea, de la Colegiul Național „Onisifor Ghibu” din Oradea, de la Școala Gimnazială „Ioan Slavici” din Oradea și de la Școala Gimnazială „Octavian Goga” din Oradea, în cadrul aceleiași campanii preventive, „Violența lasă urme! Îndrăznește să ridici privirea!”.
În cadrul evenimentului au fost invitate să susțină pledoarii pe tema prevenirii violenței domestice și despre protecția victimelor doamna Miorița Săteanu, cetățean de onorare al municipiului Oradea, doamna Vincze Judith, vicepreședinte al Fundației Lampas și doamna Ana Tărău, președinta Comisiei judeţene în domeniul egalităţii de șanse între femei şi bărbaţi din județul Bihor.
De asemenea, în holul Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai” a fost organizată o expoziție cu peste 70 de desene realizate de copii de la diferite instituții de învățământ din județul Bihor, pe tema prevenirii violenței în toate formele sale.
În cursul aceleiași zile, sub genericul „Violența lasă urme! Îndrăznește să ridici privirea!”, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și poliţiştii Biroului de Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Oradea împreună cu reprezentații Fundației Lampas au fost prezenți la Universitatea Oradea și în campusul universitar orădean, unde au interacționat cu studenții despre mituri privind violența domestică, modalități de sesizare și despre ce trebuie să facă în cazul unui abuz domestic.
MIERCURI – 25 MAI:
25 mai – Ziua Internațională a Copilului Dispărut și Exploatat Sexual
Tema zilei – prevenirea victimizării și a disparițiilor de minori.
Miercuri, 25 mai, de Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi, începând cu ora 10.00, la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din municipiul Oradea, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității vor desfășura o serie de activități informativ preventive sub genericul „Să creionăm portretul copilului dispărut”, despre principalele motive care îi determină pe minori să își părăsească familia sau centrele de ocrotire și pentru prevenirea plecării voluntare a minorilor.
Activitățile pe tema prevenirii dispariției minorilor vor continua la ora 11.00, la Școala Gimnazială „Oltea Doamna” din municipiul Oradea.
În cadrul activităților preventive, elevii vor realiza eseuri, în care își vor exprima opiniile referitoare la motivele care determină plecarea minorilor de acasă.
Tematica prezentată va fi axată pe identificarea situaţiilor de risc în care se pot afla copiii şi luarea măsurilor de prevenire adecvate, pentru a evita unele situaţii de victimizare, pe importanţa conduitei preventive, dar și pe necesitatea implicării în activităţi preventive alături de poliţişti.
nov. 11, 2024 0
nov. 08, 2024 0
oct. 29, 2024 0
oct. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0