Din 12 decembrie, vaccinul bivalent va fi disponibil în județul Bihor

Vaccinul bivalent adaptat Comirnaty Original/Omicron BA.4-5 Pfizer NioNTech este în proces de distribuire de la Direcția de Sănătate Publică Bihor către cabinetele medicale individuale medicină de familie, precum și la…

Acţiune de recoltare Hepatite B şi C în cadrul Penitenciarului din Oradea

  Vineri, 25 Noiembrie, in cadrul Penitenciarului din Oradea, o echipa de voluntari formata din medici gastroenterologi si asistenti de la IRGH, Institutul de Gastroenterologie si Hepatologie Prof. Dr. Octavian…

Investiții în sănătate la Nucet, cu fonduri europene

Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară de marți, 15 noiembrie, un proiect de hotărâre privind dotarea Spitalului de Psihiatrie Nucet cu echipamente pentru reducerea riscului de infecții nosocomiale.…

Lucrările de reabilitare termică și energetică a Spitalului Județean au ajuns la stadiul de 85%

Lucrările de reabilitare energetică a Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea au ajuns la stadiul de 85%. Au fost modernizate mai multe secții precum: neurologie, neurochirugie, chirurgie plastică, ortopedie I…

Aspecte utile privind rolul alimentației în menținerea sănătății populației

Comportamentul alimentar și nutriția reprezintă unul din cele mai importante, dar și complexe aspecte ale existenței umane, care condiționează supraviețuirea și influențează starea de sănătate a indivizilor. Începând cu alegerea…

Campanie cu privire la efectele și riscurile consumului de droguri: “Iluzia fericirii – Ai grijă de tine”

Direcția de Asistență Socială Oradea, Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Oradea și Inspectoratul Școlar Județean Bihor au încheiat un protocol de colaborare pentru promovarea și realizarea campaniei…

Cinci oferte depuse pentru construirea parcării Spitalului Județean

Cinci oferte au fost depuse în cadrul licitației privind construirea parcării aferente Spitalului Județean. Valoarea estimată a achiziției este de 48.115.327,75 lei fără TVA, iar câștigătorul va fi anunțat în perioada…

Clădirile Maternității își vor reduce considerabil consumul anual de energie prin lucrări de creștere a eficienței energetice

Una dintre clădirile de interes public și sanitar, pentru care Primăria Oradea a depus luni documentațiile spre finanțare prin PNRR, Componenta 5 – Valul Renovării, în vederea creșterii eficienței energetice,…

Centrul de radiologie intervențională, dotat cu un sistem angio CT unic în România, își va începe în curând activitatea la Spitalul Județean

În cadrul conferinței de presă organizată miercuri, 5 octombrie, de Spitalul Clinic Județean Oradea, managerul Gheorghe Carp l-a prezentat pe dr. Dan Mihoc, cel care va coordona Centrul de radiologie…

O nouă ediție a Caravanei cu Medici Bihor, pe 8 și 9 Octombrie, în comuna Pietroasa

Medicul orădean Andrei Costea, fondatorul Caravanei cu Medici, fliliala Bihor, a strans din nou o echipa multidisciplinara din toata tara, cu care va oferi consultatii gratuite intr o zona defavorizata…

Atenție la ciuperci!

Având în vedere condițiile meteorologice din ultima perioadă, caracterizate prin umiditate crescută, favorabile apariției ciupercilor și  întrucât în ultimele zile s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic…

Sediul Serviciului de Ambulanță Salonta va fi reabilitat

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a anunțat într-o conferință de presă susținută astăzi, 20 septembrie, reabilitarea sediului Serviciului de Ambulanță Salonta. Imobilul se află într-o stare avansată de degradare,…

Se pot depune ofertele pentru construirea parcării Spitalului Județean

A fost publicat pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul privind licitația pentru atribuirea contractului de execuție a parcării Spitalului Județean din Oradea. Data limită de depunere a ofertelor…

Premieră: A fost lansat primul hub de inovație în medicină. Prin Biodyssey, vor fi create start-up-uri în domeniul medtech

România va avea, în premieră, un hub de inovație în tehnologie medicală, fondat de experți în domeniu de la Universitatea Technion din Israel și Universitatea Stanford și cu suportul Fundației…

Sute de specialişti participă la o conferință internațională de tehnologie medicală, la Oradea

Aproape 200 de medici, doctoranzi, profesori şi specialişti în tehnologii medicale din peste zece ţări participă, în perioada 5-10 septembrie, la Conferinţa Internaţională de Tehnologie Medicală SSIMA Re:Imagine Healthcare. Este…

Digitalizarea sistemului de sănătate, dezbătută în cadrul celei mai mari conferințe de tehnologie medicală din Europa de Est

Digitalizarea spitalelor, chirurgia robotică și medicina viitorului bazată pe inteligență artificială se numără printre temele ce vor fi dezbătute timp de aproape o săptămână în cadrul Conferinței Internaționale de Tehnologie…

Oradea va găzdui conferinţa SSIMA – eveniment medical de mare anvergură, unic în Europa de Est

Din 5 septembrie, Oradea va găzdui, în premieră, „Conferința Internațională de Tehnologie Medicală SSIMA Re:Imagine Healthcare”, eveniment medical de mare anvergură, unic în Europa de Est, aflat la a VI-a…

S-a scos la licitație proiectarea și execuția noului spital de boli infecțioase și pneumologie de pe strada Vlădeasa

Primăria Oradea anunță publicarea anunțului de participare pentru proiectarea și execuția lucrărilor la noul spital de boli infecțioase și pneumologie de pe strada Vlădeasa. Proiectul urmează să fie depus spre…

DSP: „Temperaturile ridicate, caracteristice în timpul verii, pot influența negativ starea de sănătate a populației”

Temperaturile ridicate, caracteristice în timpul verii, pot influența negativ starea de sănătate a populației, iar expunerea exagerată și irațională la soare poate genera atât disconfort, cât și riscuri pentru sănătate.…

Ora de sănătate la Centrul Ioșia

În baza unui protocol de colaborare încheiat între Direcția de Asistență Socială Oradea și Direcția de Sănătate Publică Bihor, tinerii de la Asociația Alsterdorf și seniorii care frecventează Centrul Social…