Jurnaliștii orădeni au avut parte de un spectacol la care nu oricine poate asista. Vineri, 15 iulie, la inițiativa managerului Gavril Grebenișan, reprezentanții redacțiilor locale au putut observa de aproape…
Categorie: Sănătate
Bihorenii sunt mai degrabă rezistenți la caniculă
Deși autoritățile sanitare se pregătesc să fie la îndemâna celor care au probleme din cauza căldurilor excesive, cel puțin în Bihor situația nu deloc îngrijorătoare. Potrivit datelor primite vineri (15…
Ministerul Sănătății va evalua potențialul balnear al Băilor Felix
În cadrul unui eveniment la care au luat parte și colegii săi Elena Udrea (ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului) și Daniel Funeriu (ministru al Educației), bihoreanul Cseke Attila (foto) a…
UPU Oradea l-a scăpat de paralizie
Un bărbat care a suferit un atac vascular cerebral (AVC) a fost vindecat cu rapiditate de personalul Unității de Primire a Urgențelor (UPU) de la Spitalul Județean din Oradea. Cazul…
Centrul PET/CT Pozitron din Oradea a împlinit 3 ani
Inaugurat în anul 2008 în urma derulării unei investiții declarate de 5 milioane euro, Centrul de Imagistică PET/CT Pozitron a trecut prin momente grele, dar a reușit să ajungă la…
Ghid de salvare a copiilor încă nenăscuți prezentat la Oradea
În cadrul proiectului „ProEgal-Ghidul familiei tale”, Asociația ProEgal cheamă cuplurile care se pregătesc să aibă copii la o întrevedere legată de celulele stem. Evenimentul a fost anunțat marți printr-un comunicat…
Chitulea îi face în ciudă lui Crăiuț și laudă intervențiile laparoscopice
Marți, 12 iulie, pentru prima dată de la preluarea ștafetei de către noul manager al Spitalului Județean, reprezentanți ai unității sanitare au ieșit în fața presei pentru a mediatiza două…
Vicepreședintele Academiei de Medicină – Doctor Honoris Causa la Oradea
Eveniment deosebit la Facultatea de Medicină și Farmacie (FMF) din cadrul Universității din Oradea (UO). Marți, 12 iulie, comunitatea academică locală va bifa o nouă îmbogățire. Profesorul dr. Vlad Ciurea…
Binefacere Rotary: zeci de scaune cu rotile pentru Oradea și Băile Felix
În perioada 5 – 7 iulie, Clubul Rotary Oradea a derulat o acțiune de caritate în cadrul căreia au fost distribuite zeci de scaune cu rotile. Beneficiarii acestei manifestări sunt…
Rectorul Antal a devenit mai prietenos cu primarul Bolojan
În urmă cu câteva săptămâni, șeful mare de la Universitatea din Oradea (UO) critica vehement împărțirea medicilor în universitari și neuniversitari de către fostul manager al Maternității (Gavril Grebenișan), sugerând…
DSP Bihor a călcat hoteluri, cămine și unități sanitare
Situație mai degrabă bună în județ. Aceasta poate fi concluzia scurtă în urma acțiunilor de control derulate în luna iunie de inspectorii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bihor. Este vorba…
Județeanul fierbe deja la foc mic
Încă nici nu se uscase bine semnătura primarului Ilie Bolojan pe deciziile de numire a noilor șefi de la Spitalul Județean (foto), că în unitatea sanitară domiciliată pe str. Gheorghe…
Bolojan le-a tras-o: Grebenișan e manager la Spitalul Județean!
Primarul Ilie Bolojan a făcut noile numiri pentru funcțiile din Comitetul Director al Spitalului Clinic Județean de Urgență, aflat sub tutela Consiliului Local Oradea. Potrivit deciziei șefului Primăriei, începând cu…
Elevii orădeni au probleme cu dinții și cu ochii
Din totalul de 2.489 de copii controlați în cadrul programului de screening al stării de sănătate inițiat de grupul UDMR din Consiliul Local Oradea, câteva sute s-au dovedit a avea…
Spitalul „Curteanu” vrea bani europeni pentru un sistem informatic modern
Pentru a gestiona mai eficient datele pacienților și pentru a facilita comunicarea între clădirile din care este compus, Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” (foto) va aplica pentru fonduri europene…
Cseke ar ieftini medicamentele folosite în Programele Naționale de Sănătate
Ministrul Sănătății, bihoreanul Cseke Attila, are un proiect prin care medicamentele administrate persoanelor incluse în diversele programe naționale să aibă un preț de decontare redus. Noile tarife ar urma să…
Spitalul de Recuperare de la Băile Felix favorizat de CAS Bihor
În timp ce, spre exemplu, Spitalul Județean este nevoit să întoarcă din drum oameni veniți să se interneze și îi reprogramează pentru iulie, la doar câțiva kilometri, în Băile Felix,…
Spitalul Județean nu mai internează decât strict urgențele!
Situație limită la Spitalul Clinic Județean de Urgență de la Oradea. Deoarece bugetul unității nu mai permite lux în materie de număr de pacienți, conducerea spitalului a decis să nu…
Ghe. Chiș (Ambulanță): „Ferească Dumnezeu să nu faci cum zice dl. Pîrcioagă!”
La două zile de la mazilirea medicului Daniela Petrișor de la cârma Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), gest despre care surse medicale ne spuneau că a fost generat mai ales…