Îngrijorare de Ziua Diabetului: peste 2.000 de cazuri noi în Bihor în acest an

Ziua Națiunilor Unite și Ziua Diabetului. Ambele sunt în 14 noiembrie. Prilej pentru organizatorii manifestărilor dedicate celor care se confruntă cu diabetul și celor care lucrează pentru salvarea vieților acestora…

Centrul Oncologic ar putea fi deschis în plină campanie. Bodog spune că USL nu va politiza evenimentul

Amânată deja în câteva rânduri, deschiderea Centrului Oncologic de la Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu” ar putea avea loc în curând. Poate chiar înainte de alegerile parlamentare, situația care generează…

Femeile din zeci de localități bihorene nu pot merge la depistarea cancerului de col

Pentru că medicii de familie din localitățile în cauză nu au contract cu Spitalul Județean sau cu Spitalul Pelican din Oradea (singurele două reţele de screening existente în Bihor), femeile…

Scandalos! O fată zace în comă la Spitalul „Curteanu” după ce a fost plimbată peste tot cu diagnostice incerte

O adolescentă de 15 ani este ținută în viață de aparate la Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu” după ce, timp de câteva zile (în cursul lunii octombrie), a fost plimbată…

Dr. Bodog face (pre)campanie și la București chiar cu prețul accidentării

După ce, săptămâna trecută, echipa de campanie a PSD/USL Bihor a transmis presei locale un material despre participarea secretarului de stat Florian Bodog de la Ministerul Sănătății la un eveniment…

Rusul Laka vindecă de cocoașă o pacientă din Oradea

O femeie din Oradea, în vârstă de 42 de ani, care suferă de ani de zile de scolioză severă, pare că va putea uita de problemele cauzate de această afecțiune.…

Bebeluș salvat printr-o operație efectuată în premieră în Bihor

Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu” din Oradea, în colaborare cu un medic de la Staționarul 3 al Spitalului Județean, bifează o nouă reușită în materie de salvare de vieți. Recent,…

Dr. Amorin Popa, șef la „Interne”

Senatul Universității din Oradea (UO) a binecuvântat în ședința de luni, 29 octombrie, propunerile Facultăţii de Medicină şi Farmacie (FMF) pentru ocuparea funcţiilor de medici-şef la mai multe secţii clinice…

Search & Rescue la President, în Băile Felix

Primele 3 zile din noiembrie vor însemna ediția curentă a Conferinţei Nationale de Medicină de Urgenţă şi Salvări în Situaţii Speciale „Search and Rescue” (foto – arhivă). Ajuns în al…

Calendarul vaccinărilor școlare

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bihor anunță programul vaccinărilor școlare (foto – expressdebanat.ro). Copiii bihoreni trebuie, așadar, să se aștepte să fie înțepați după cum urmează: – clasa a II-a…

Spitalul Județean în continuă modernizare (FOTO)

De ani de zile, Spitalul Clinic Județean de Urgență de la Oradea se află în șantier. Printr-o serie de finanțări (majoritatea de la Ministerul Sănătății, dar și prin diverse sponsorizări…

Se conturează sistemul de lifturi noi de la Spitalul Județean

Lucrări în plină desfășurare (și) la sediul principal al Spitalului Județean de la Oradea. În cadrul unui amplu proces de reabilitare și reorganizare a activității, la unitatea medicală de pe…

Maternitatea în șantier: Clinica de Obstetrică-Ginecologie ar putea fi gata în decembrie (FOTO)

Începute în vara acestui an, lucrările de la fostul Spital de Obstetrică și Ginecologie (foto), acum parte a Spitalului Județean de la Oradea, ar putea fi gata înainte de noul…

Vine vaccinarea antigripală gratuită a populației

La sfârșitul lunii în curs, Ministerul Sănătății (MS) va fi în măsură să demareze campania de vaccinare gratuită anuală. Pentru ca totul să fie în regulă, bugetul pentru campania de…

Din lipsă de fonduri, Centrul PET/CT din Oradea reprogramează pacienții

Pacienții oncologici care ar trebui investigați/tratați la Centrul PET/CT din Municipiul Oradea (foto) sunt nevoiți să aștepte. Asta dacă nu au bani și dacă se bazează pe finanțarea tratamentului /…

Profeția lui Cseke a devenit realitate mai repede decât ar fi crezut profetul

Problemă mare cu spitalele din România. În înțelepciunea secretarului de stat Gherghina, Ministerul Finanțelor a promovat o Ordonanță de Urgență prin care ordonatorii principali de credite (președinți de consilii județene,…

Pentru igiena orală, cu candidați PSD, înainte!

Azi (11 octombrie), Hotel Continental primește participanții la masa rotundă organizată de Facultatea de Medicină și Farmacie (FMF) din cadrul Universității din Oradea și de două firme (inclusiv una producătoare…

Maternitatea orădeană reîncepe educarea gratuită a gravidelor

De săptămâna viitoare, femeile însărcinate pot apela la medicii de la Maternitatea din cadrul Spitalului Județean de la Oradea în vederea parcurgerii cu bine a perioadei premergătoare nașterii copilului. Cursurile…

Centru de permanență pentru orădenii cu probleme medicale

La solicitarea DSP Bihor, Consiliul Local Oradea a aprobat recent înființarea unui centru de permanență medical. Acesta funcționează în zona Spitalului Județean, pe str. Gheorghe Doja, la nr. 99, în…

Peste 1.000 de copii bihoreni depistați cu diverse afecțiuni

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bihor a făcut public rezultatul unei verificări efectuate de la începutul noului an școlar, în cadrul căreia au fost controlați copii de la 675 de…