Pentru ca să nu plătească peste 3 milioane de lei, banii reprezentând investițiile făcute de Statul Român la momentul preluării clădrii de la Asociația Învățătorului (respectiv Sindicatul Liber din Învățământ,…
Categorie: Sănătate
Noul manager al Ambulanței, Gheorghe Pintea, lucrează la eficientizare
La prima apariție oficială în fața presei în calitate de manager al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Bihor, Gheorghe Pintea spune că are intenția de a eficientiza instituția pe care…
Alo, aterizează…heliportul de la Spitalul Județean!
Cu finanțarea inițială câștigată (de la Rompetrol) în vara anului 2012 și cu realizarea amânată de mai multe ori, heliportul de la Spitalul Județean ar putea fi dat în folosință…
Ca să nu ne topim, DSP recomandă…
Autoritățile sanitare revin și ele cu sfaturi pentru traversarea perioadei caniculare din aceste zile. Mai ales în contextul în care Administrația Națională de Meteorologe nu a exclus emiterea unui Cod…
Copiii de 6 ani primesc un nou vaccin!
Părinții trebuie să știe că în Calendarul naţional de vaccinare apare un nou vaccin. Este vorba despre cel tetravalent (DTPa-VPI: diftero, tetanic, pertusis acelular – vaccin poliomielitic inactivat) pentru grupa…
Controale de sezon la bazine. 15 probe de apă nu sunt OK dpdv microbiologic!
E perioada vacanței de vară, a concediilor. E vară. E sezon estival. Deci multă lume își caută relaxarea la ștrand, la piscinele hotelurilor și în alte locuri dotate cu asemenea…
Aparat revolutionar de speedfitnes ,acum si in Oradea la Be Fit in OSC.
Vineri 26 iunie a avut loc inaugurarea salii de speedfitnes BE FIT din Oradea Shoping City. Acesta este un concept de speedfitnes inovativ promovat in Oradea de Alexandra Balaj si…
Blugii de femei de tip skinny au bagat in spital o tanara.
O femeie de 35 de ani din oraşul australian Adelaide a ajuns la spital cu paralizie provocată de blugii prea strâmţi. Femeia era îmbrăcată cu ”skinny jeans” când s-a dus…
Ce legaturi exista intre data nasterii si bolile de care suferiti?
Oamenii de ştiinţă i-au ironizat de-a lungul secolelor pe astrologii care au spus dintotdeauna că luna naşterii exercită un efect puternic asupra personalităţii unei persoane şi a direcţiei pe care…
Se ieftinesc medicamentele. Dar vei avea acces la medicamente mai ieftine?
Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a anunțat ieri (22 iunie) că medicamentele vor fi supuse unei ieftiniri. Procentul de rigoare este de 20%, iar momentul intrării în vigoare va fi 1…
Spital nou pentru Oradea, cu bani din Ungaria
Un proiect mai vechi al episcopului reformat Csury Istvan e pe calea cea bună spre realizare. Este vorba despre un spital care ar urma să fie construit cu finanțare maghiară,…
Tratament revolutionar contra cancerului „IMUNOTERAPIA”
Conform cercetatorilor din Marea Britanie si SUA,dupa ce au testat pe un numar de aproximativ 900 persoane cu cancer de piele in stadiu avansat ( o forma de cancer cu…
Studenții dau azi un măr sau pastă de dinți contra unei țigări
La ora 10 a început campania anti-tabac a studenților farmaciști de la Oradea, în colaborare cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al judeţului Bihor şi cu Direcţia de…
Se cauta 50 de romani pentru salar de 3000 de euro pe luna
O companie de recrutare de personal în domeniul sănătății din Marea Britanie, Reach Health Recruitment, caută să angajeze 50 de asistente din România care să meargă să lucreze în Anglia,…
Beiuș: Spitalul Municipal a fost ținta unei donații Rotary de sute de mii de dolari americani
Aproximativ 100.000 de bihoreni din zona Beiusului vor beneficia de acum inainte de servicii medicale mai bune la Spitalul Municipal „Ep. Nicolae Popovici”. Cluburile Rotary Oradea, Rotary Modesto din California…
Bani mai mulți pentru Sănătate și tratament fără interferon pentru hepatita C!
Importantă decizie a Guvernului României, luată în ședința de miercuri, 20 mai. O Ordonanță de Urgență crează cadru legal pentru asigurarea unor fonduri suplimentare în domeniul sănătății și pentru introducerea…
Cazul,, Cotabita” da idei ministrului Banicioiu.
„În sălile de sport, de fitness, ar trebui totuşi o supraveghere medicală sau cel puţin o evaluare medicală înainte de a merge la antrenamente, mai ales pentru persoanele care prezintă…
Bautura care iti schimba viata
De foarte mult timp, laptele a fost considerat o bautura miraculoasa cu beneficii extraordinare pentru sanatate. Insa combinatia pe care o vom prezenta mai jos nu este doar miraculoasa, ci…
CAS contra-acuză: Foncea presează pentru a obține doar el unele fonduri
Scandalul declanșat recent de consilierul județean liberal Dacian Foncea (foto), care acuza Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Bihor că ar fi un fel de stat în stat cu conducere…
Asistenți medicali din Bihor și Sălaj premiați de fostul ministru Cseke
Pentru a 5-a oară, la inițiativa lui Cseke Attila (pe când deputatul bihorean era ministru al Sănătății), câțiva asistenți medicali vor avea parte de recunoștința pe care o merită. Omagiind…




