Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
iun. 03, 2011 Florin Coman Fotbal 0 1049 vizualizari
FC Bihor va disputa sâmbătă, de la ora 11, la Drobeta Tr. Severin, ultimul joc din ediţia 2010-2011 a campionatului Ligii a II-a. Echipa orădeană va întâlni formaţia Gaz Metan CFR Craiova şi se gândeşte doar la victorie, în acest mod urmând a obţine promovarea, fără a mai depinde de cineva sau ceva.
Plecarea echipei orădene are loc joi, la ora 10, după un antrenament la Salonta.
Având în vederea că deplasarea este lungă şi pentru a nu fi simţită oboseala, echipa va poposi mai întâi la Timişoara, unde va susţine vineri şi un antrenament, apoi se va continua drumul spre Tr. Severin.
În afară de Danci, care este suspendat, pentru cartonaşul roşu, încasat la jocul cu Petrolul, nu sunt probleme de efectiv.
„Este foarte important să câştigăm trei puncte la Tr. Severin. Trebuie să ne concentrăm la acest joc, este ultimul. Trebuie să finalizăm parcursul bun cu o victorie şi implicit cu obţinerea promovării.”, a declarat Gheorghe Ghiţ, antrenor FC Bihor.
Referitor la posibilitatea ca echipa orădeană să promoveze şi datorită nelicenţierii cluburilor FC Timişoara, Gloria Bistriţa şi Univ. Craiova, Ghiţ a declarat: „Sunt decizii care se pot schimba în birouri. Noi trebuie să ne facem treaba şi să câştigăm la Turnu Severin.”
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0