Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 03, 2023 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 1340 vizualizari
Pompierul orădean Romocea Ștefan Romeo, cu o experiență de peste 10 ani în acordarea primului ajutor calificat, s-a aflat azi, 04 aprilie, la timpul și la locul potrivit pentru salvarea unui bărbat accidentat de un autoturism.
În jurul orei 10.00, deplasându-se pe strada Tudor Vladimirescu, spre Bulevardul Decebal din municipiul Oradea, plutonier adjutant șef Romocea Romeo, care se afla în timpul liber, a acționat pentru salvarea unui pieton lovit de un autoturism în intersecția străzilor menționate.
Salvator de profesie, în momentul observării evenimentului, Romeo și-a luat rapid trusa de prim ajutor din portbagajul mașinii și în câteva secunde, a ajuns lângă bărbatul accidentat, procedând la acordarea primului ajutor calificat: a evaluat victima, care era în stare de semiconștiență, a așezat-o în poziția de siguranță, i-a pus gulerul cervical și i-a acordat celelalte îngrijiri care se impuneau la fața locului.
Totodată, a apelat numărul unic 112, furnizând informații cu privire la starea victimei și a asistat-o până la sosirea colegilor săi, pompierii militari paramedici din cadrul Detașamentului 2 Oradea, care au preluat-o și transportat-o ulterior, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Bihor.
Plutonier adjutant șef Romocea Romeo, în vârstă de 41 de ani, își desfășoară activitatea în cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Oradea din anul 2006, iar din anul 2013 încadrează ambulanța SMURD a subunității (în prezent fiind comandat de echipaj paramedical), intervenind de-a a lungul carierei pentru salvarea a numeroase vieți.
oct. 31, 2024 0
aug. 06, 2024 0
mai 09, 2024 0
mart. 29, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0