Actualizat aprilie 9th, 2025 4:42 PM
dec. 08, 2011 Florin Coman Actualitate 0 1541 vizualizari
Alertă maximă în Salonta. Joi, 8 decembrie, un deținut condamnat pentru furt și care își ispășea pedeapsa la Penitenciarul din Oradea a evadat din sediul Judecătoriei Salonta. Potrivit precizărilor oficiale legate de acest subiect, bărbatul era în locul cu pricina deoarece este judecat și într-un alt dosar. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor, inspectorul principal Alina Dinu, tânărul în vârstă de 19 ani nu era sub escorta Poliției, dar structurile Ministerului Administrației și Internelor au fost și ele implicate în operațiunea de cutare. Aceasta a durat până cu puțin după ora 17, deținutul fugar fiind reținut pe raza Municipiului Salonta. Tânărul a reușit să fugă după ce gardienii care îl păzeau i-au scos cătușele în momentul în care i-au dat voie să meargă la toaletă. Acolo, deținutul a „dispus” de grilaj și s-a făcut nevăzut. Pentru a-l prinde, oamenii legii (gardieni, jandarmi și polițiști) au apelat și la doi câini special antrenați pentru astfel de operațiuni de urmărire. Potrivit subcomisarului Adrian Bungău, purtător de cuvânt al Penitenciarului de la Oradea, deținutul se poate alege cu un plus de pedeapsă între 6 luni și 2 ani.
feb. 07, 2023 0
sept. 13, 2017 0
aug. 10, 2017 0
iul. 20, 2017 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0