Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iun. 15, 2015 Daniel Ardelean Sport 0 1837 vizualizari
CSM-U Oradea a ajuns la un acord cu baschetbalistul sloven Salih Nuhanovic pentru continuarea colaborării. Cele două părți au parafat un contract cu valabilitate pentru sezonul competițional 2015/16.
Născut pe data de 24 noiembrie 1982, Salih a fost legitimat de formația roș-albastră în luna noiembrie a anului trecut pentru a-l înlocui pe accidentatul Bogdan Țibîrnă. Cei doi pivoți vor colabora și vor acoperi poziția 5 în sezonul următor, unul în care intră în vigoare regula jucătorului autohton.
El a bifat 18 prezențe în primul eșalon baschetbalistic al României și a avut medii statistice de 9.0 puncte, 4.8 recuperări (1.7 ofensive), 1.4 pase decisive, 1.1 capace și 0.8 intercepții cu 2.1 posesii pierdute pentru 10.8 la eficiență în aproximativ 21 minute/meci. Nuhanovic a avut procentaje de 58% la aruncările din acțiune, respectiv 62% la linia de pedeapsă. De asemenea, a avut patru prezențe în EuroChallenge cu medii statistice de 5.8 puncte, 4.8 recuperări (2.0 ofensive), 2.0 intercepții, 1.5 capace și 1.8 posesii pierdute pentru 9.3 la eficiență.
Extrem de disciplinat, Nuhanovic a convins conducerea clubului prin jocul etalat și prin faptul că nu a avut probleme să acopere pentru colegii săi accidentați, respectiv să accepte un rol mai puțin important atunci când situația a fost de așa natură. Sportivul în vârstă de 33 ani aduce intensitate la antrenament, alături de experiență având și o calitate atletică necesară echipei. Din punct de vedere statistic, Salih a fost liderul CSM-ului în sezonul 2014/15 cu o medie de 1.1 capace pe partidă. csmoradea.ro
De-a lungul carierei, Nuhanovic a jucat pentru următoarele echipe: Zlatorog Lasko (slovenia), Debrecen (Ungaria), Elektra Esotech (Slovenia), Astrum Levice (Cehia), Bemaco Nitra (Slovacia), respectiv Club Africain Tunis (Tunisia). Activitatea lui Salih la nivel de seniori a demarat în sezonul 1998/99. Așadar, el se află în fața celui de-al 18-lea sezon din carieră.
Prin această legitimare, CSM-U Oradea are în componență doi pivoți. Celălalt este Bogdan Țibîrnă, care și-a prelungit contractul cu roș-albaștrii pentru următorii doi ani.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0