Actualizat aprilie 12th, 2025 12:04 AM
mart. 04, 2014 Andrei Şandor Administrație 0 1630 vizualizari
Povestea interminabilă a procedurilor premergătoare șantierelor în urma cărora pe centura Municipiului Oradea vor funcționa două pasaje supraterane merge mai departe. Din păcate nu cu desemnarea constructorului care va putea coontribui la fluidizarea traficului pe șoseaua ocolitoare, ci cu o nou fază a licitațiilor. Mai excat cu reluarea licitațiilor. Directorul tehnic al Primăriei, Mircea Ghitea (foto), a vorbit azi, în cadrul bilanțului pe 2013 al departamentului pe care îl conduce, despre subiect, precizând că a fost nevoie de reluarea procedurii. Conform celor precizate de reprezentantul administrației locale, anunţul pentru depunerea ofertelor pentru pasajul de pe DN 76 (ieșirea spre Sânmartin) a fost publicat marți, 4 martie, iar celălalt (pentru DN 79, la intersecția cu Calea Aradului) ar trebui să apară pe SEAP tot în cursul săptămânii. Documentația a fost retrimisă spre ANRMAP pentru evaluare, instituția ocupându-se de validarea acesteia. Potrivit lui Ghitea, a fost nevoie de anularea precedentei proceduri de achiziție „din cauza numărului relativ mare de clarificări solicitate de potenţialii ofertanţi”. După cum se știe, pasajul de pe DN 76 ar costa maximum 19.236.498,33 lei, iar cel de pe DN 79 e estimat la 19.954.722,56 lei. Finanțarea va fi acoperită prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 10, 2025 0
apr. 09, 2025 0