Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 23, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Editorial 3 4608 vizualizari
Îmi e din ce în ce mai clar că președintele țării mele a înnebunit. Nu știu exact ce anume a condus la această stare aparent patologică a întâiului demnitar al României, dar aproape că nu mai am nicio îndoială în sensul baiurilor de la mansardă ale lui Traian Băsescu. Boala a fost galopantă. Instalată la puțin timp după câștigarea celui de-al doilea mandat (și, har Constituției, ultimul!), maladia minții prezidențiale s-a manifestat printr-o dorință de nestăvilit în materie de a crea neînțelegeri tot mai mari între toate categoriile sociale din țară. Iar asta s-a putut face foarte ușor motivând cu criza economică și profitând de un guvern condus de un slugarnic, care a dărâmat barierele impotenței.
Aseară (22 iunie), într-o emisiune televizată la un post apropiat Puterii actuale, Băsescu a lansat un nou proiectil verbal pe care niciun analist politic sau jurnalist normal la cap nu au reușit să-l explice. Și nu doar din cauza orei târzii! După ce că se joacă de-a Dumnezeul națiunii și face tot felul de împărțiri și tentative de trocuri cu zone ale României numai pentru a-și mai păstra partidul la cârmă, președintele Traian Băsescu a găsit un nou target: Mihai I. Da, Regele. Ce spune actualul șef al Statului? El spune că abdicarea din 1947 al Regelui Mihai a fost „un act de trădare”. Nu numai că saltul de la problemele economice și sociale la reorganizarea administrativ-teritorială a țării și la acest subiect istoric nu are nicio logică, dar aici deja se intră într-o inconștiență limitrofă cu demența. Iar Turcescu și Cristoiu nici măcar nu au mimat vreo reacție de împotrivire. Indiferent că suntem sau nu partizani ai ideii de Monarhie și chiar dacă facem abstracție de procentele tot mai mari de români care cred că eventual o astfel de orânduire a României ar mai putea reda nației noastre o coloană vertebrală recunoscută pe bune în lumea civilizată, trebuie recunoscut că președintele delirează. Adică Mihai I, cel despre care Istoria spune de zeci de ani că a contribuit decisiv la scurtarea celui de-al II-lea Război Mondial și cel care încă și acum are o faimă mult mai mare în Cancelariile occidentale decât președintele în exercițiu, ei bine acest om a „trădat” atunci când a abdicat.
Aici nici nu mai merită comentat că Traian Băsescu nu are minime cunoștințe de istorie a României din prima jumătate a secolului 20 și că nu conștientizează rolul gestului de părăsire de către Rege a Puterii. Merită observat, însă, că președintele se inspiră din actul de acum mai bine de 60 de ani. Dar nu spre binele românilor!
În 1947, Mihai I a ales să plece sub amenințare armată și crezând la modul cel mai sincer că supușii săi o vor duce bine în urma abdicării. În 2011, Traian Băsescu dovedește că nu ar fi dispus să renunțe la Putere sub nicio formă. Deși i-a dus deja la exasperare pe „supuși”.
mai 20, 2017 0
mai 19, 2017 0
iul. 10, 2016 0
apr. 13, 2016 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
Vorbiti prostii fara sa va documentati, sau .. la comanda. Unii dintre voi care luati un ban doar sa scrieti ce vi se spune chiar l-ati fi meritat pe Geoana, dar vai, ce tacuti ati fi fost atunci!
Stati in mocirla voastra si latrati in continuare. Daca nu va convine sunteti liberi sa cenzurati mesajul meu.
Si-au pus pedelishtii aruncatorii de cacat sa raspunda la articole care nu sunt laudative la adresa lu’ Base! Cucubau, amice, tu si cei ca tine sunteti latratori si stati in mocirla dar aveti o mare problema: atita sunteti de rupti de realitate incat nici nu va dati seama! Aici nu e vorba despre Geoan, stimabililor portocalii, ci despre Istoria tzarii. Dar marinaru’ n-ar de unde cunoaste asa ceva…