Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iun. 02, 2020 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 3395 vizualizari
În aceste zile s-au încheiat lucrările de reabilitare a străzii Calea Bihorului, iar până la finalul lunii se va realiza semnalizarea rutieră, amenajare zonelor verzi și recepția lucrărilor.
Reabilitarea străzii Calea Bihorului – tronson pod Teodor Neș – intersecție drum de legătură între strada Suișului și Calea Bihorului s-a realizat în baza contractului de lucrări nr. 271568/06.07.2018 între Municipiul Oradea și asocierea: S.C. DRUM ASFALT S.R.L, S.C. TRAMECO S.A.,S.C. DRUMURI BIHOR S.A., S.C. PROEXCO S.R.L.,S.C. AMPER PROIECT.
Prețul contractului este de 5.152.329,57 lei fără TVA, ordinul de începere a lucrării a fost dat în 14.03.2019, iar termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor a fost iunie 2020.
Au fost finalizate lucrările de drum, accese auto, trotuare, ziduri de sprijin, sensul giratoriu cu strada Ion Bogdan, amenajare stații de autobus, racordurile cu străzile laterale, canalizarea pluvială, rigole transversale, ridicări de cămine la cotă, marcaje longitudinale și transversal.
Totodată, au fost realizate următoarele lucrări de deviere rețele electrice: ridicare stâlpi de joasă tensiune (3 bucăți), inclusiv fundații de beton zona str. Ion Bogdan; suplimentare celulă 20kv în Post Trafo Depou CFR; subtraversare cablu electric str. Calea Bihorului în dreptul Postului Trafo Depou CFR; montare + manșonare cablu electric 20kv subteran (3 x 35m).
De asemenea, în cadrul lucrărilor, pe lungimea de 2051,25 m drum s-au amenajat 22 de locuri de parcare, trotuare noi de 7228 mp și 14.934 mp zone verzi.
În ceea ce privește prelungirea drumul expres, aici lucrările continuă, urmând ca drumul să fie deschis circulației în perioada 15-21 iunie.
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 08, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0